Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe Gheorghe Ştefan, fostul primar din Piatra Neamţ, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare în cel mai vechi proces pe care procurorii DNA i l-au intentat
Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe Gheorghe Ştefan, fostul primar din Piatra Neamţ, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare în cel mai vechi proces pe care procurorii DNA i l-au intentat. Instanța a dispus și confiscarea de la acesta a sumei de 3 milioane de lei. Cele patru societăţi implicate în dosar au fost obligate să plătească diverse amenzi și li s-a interzis să participe la proceduri de achiziţie publică în următorii doi ani, informează b1tv.ro
Ştefan fusese acuzat de spălare de bani şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia.
Procurorii anticorupţie l-au inculpat pe Pinalti în dosarul Strongmontaj la finele anului 2014, arătând că din anul 2009 fostul primar a administrat în fapt firma, folosindu-se de interpuşi. Anchetatorii au arătat că societatea a încheiat şi a executat contracte vizând realizarea unor lucrări în judeţul Neamţ cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat bunuri şi servicii. Procurorii au considerat că operaţiunile comerciale în care s-a implicat Pinati erau incompatibile cu funcţia de primar şi au fost menite să-i aducă bani necuveniţi.
„Pentru asigurarea alocării de fonduri şi pentru finanţarea cu prioritate a lucrărilor din care obţinea sume de bani necuvenite, în perioada 2010-2012, Gheorghe Ştefan s-a folosit de autoritatea şi de influenţa conferite de funcţia de conducere deţinută într-un partid, intervenind la funcţionari din cadrul Ministerului Dezvoltării şi ai CJ Neamţ“, arătau anchetatorii.