Un tânăr s-a urcat la volan noaptea trecută atât de beat încât nu a mai putut ține drept volanul. El s-a urcat în mașină pentur că nu se mai putea ține pe picioare de beat ce era, însă a ajuns cu mașina izbită de o alta.
Un tânăr de 27 de ani, sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe strada Nicolae Iliescu, din Timişoara, iar la un moment dat a acroşat un autoturism parcat regulamentar, pe marginea carosabilului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de alcool pur în aerul expirat nu departe de coma alcoolică.
”La data de 18 mai a.c., poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au fost sesizaţi despre faptul că, pe strada Nicolae Iliescu, un bărbat, aflat la volanul unui autoturism, a acroşat un autoturism parcat, după care şi-a continuat deplasarea. Deplasându-se la faţa locului, în urma datelor furnizate de martori, poliţiştii au oprit în trafic autoturismul. La volanul acestuia, se afla un tânăr de 27 de ani, care emana vapori de alcool, fapt pentru care poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.
A rezultat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Tânărului i-a fost întocmit dosar penal.