S-a stins „Minunea Blondă”! Ilie Balaci, trecutul și prezentul unei vieți dedicate fotbalului

S-a stins „Minunea Blondă”! Ilie Balaci, trecutul și prezentul unei vieți dedicate fotbalului

Inima unuia dintre cei mai importanți fotbaliști români a încetat să mai bată ieri, la 62 de ani. Legendarul jucător al „Craiovei Maxima” a plecat fulgerător din această lume, la fel cum a făcut-o atunci când încânta pe terenurile de fotbal. Accidentarea suferită la 27 de ani i-a marcat viața.

Ilie Balaci a decedat, ieri, din cauza unui infarct, la vârsta de 62 de ani. Știrea a căzut ca o secure, cu puțin înaintea prânzului, a paralizat lumea fotbalului românesc. Legendarul jucător al Universității Craiova n-a mai putut fi salvat, iar cea care i-a fost alături în momentele fatale a fost mama sa.

Supranumit „Minunea Blondă”, Balaci a fost un idol în Oltenia. Practic, perioada de glorie a Universității, „Campioana Unei Mari Iubiri”, cum a fost alintată gruparea de Adrian Păunescu, se confundă cu cel trecut în neființă. Mijlocașul ofensiv a debutat pentru „juveți” în 1973, cu o lună înainte de-a împlini 17 ani. Se născuse pe 13 septembrie. A jucat pentru Universitatea până în 1984 și a câștigat trei titluri de campion: 1974, 1980 și 1981.

Ne puteți urmări și pe Google News

A debutat pentru națională la 17 ani

Fotbalistul a îmbrăcat tricoul echipei naționale la 17 ani, 6 luni și 10 zile, în 1974, într-un amical cu Franța, disputat la Paris. Pentru prima reprezentativă a evoluat de 65 de ori și a punctat de 8 ori. Pentru olteni a jucat în 285 de meciuri și a marcat 76 de goluri. A fost cel mai talentat fotbalist într-o echipă care strălucea și datorită lui Silviu Lung, Costică Ștefănescu, Zoli Crișan, Sorin Cârțu, Nicolae Tilihoi sau Nicolae Ungureanu.

 

Trio alături de Dobrin și Hagi

Microbiștii l-au plasat pe Balaci lângă Gicu Dobrin și Gheorghe Hagi, cei trei formând „tripleta de aur” a fotbalului românesc. Numai că, spre deosebire de ceilalți doi fotbaliști uriași, Ilie a avut un mare ghinion. În 1984, naționala României se pregătea pentru participarea la Campionatul European din Franța, ce avea să se dispute în acea vară.

Echipa antrenată de Mircea Lucescu reușise un miracol și se calificase dintr-o grupă cu Italia, Cehoslovacia, Suedia și Cipru. Balaci, aflat la apogeu, n-a apucat să evolueze în Hexagon. În luna februarie a acelui an, într-un meci pierdut de Universitatea Craiova la Baia Mare, scor 0-1, mijlocașul a fost accidentat grav la genunchi de Grigore Arezanov. Olteanul s-a lovit de cel mai mare coșmar al fotbaliștilor: problemele la ligamentele încrucișate. S-a operat în România, pentru că n-a primit acceptul de-a merge la un spital din străinătate. Niciodată nu avea să mai revină la forma de altădată. „Dacă aș fi jucat la Steaua, poate îmi dădeau voie să mă operez în străinătate. Ei erau ai lui Valentin Ceaușescu, noi ai lui Ștefan Andrei (n.r-fost ministru de externe). Asta era diferența”, spunea Balaci.

A ajuns la Dinamo, dar n-a mai strălucit

A plecat în 1984 la Scornicești, echipa de suflet a lui Nicolae Ceaușescu, iar în 1985 a ajuns la Dinamo. Mircea Lucescu l-a vrut cu orice preț pe unul dintre preferații săi, în Ștefan cel Mare.

Balaci a terminat-o cu fotbalul în 1988, la 32 de ani. „Când am plecat de la Craiova, nu aveam nici măcar un apartament în oraș”, avea să dezvăluie Ilie, după mulți ani.

Accidentarea care i-a frânt cariera l-a urmărit tot restul vieții. Balaci nu l-a iertat niciodată pe Grigore Arezanov, jucătorul care l-a atacat violent la faza respectivă. La acea vreme, mijlocașul era urmărit de mai multe cluburi mari din Europa, iar AC Milan îi pusese pe masă un contract.

 

A ratat un contract cu AC Milan

Ulterior, totul s-a năruit. Chiar și așa, în cazul în care n-ar fi avut parte de acel ghinion, este greu de spus dacă Balaci ar fi fost lăsat să se transfere în afara țării, în acele timpuri în care România era complet izolată de restul lumii.

 

Toată suflarea fotbalului românesc, alături de oltean

Ieri, îndurerați după ce au aflat vestea, foști mari fotbaliști români au transmis mesaje în memoria „Minunii Blonde”. „Nu există cuvinte care să exprime durerea acestei pierderi imense. Odihnește-te în pace, Ilie Balaci”, a spus Gică Hagi. „Atâta timp cât cerul e albastru, vei fi deasupra tuturor. Zbor lin, înger al Universităţii!”, a scris Gică Popescu.

„Azi a plecat dintre noi, mult prea devreme, unul din cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului românesc , Ilie Balaci! Am avut privilegiul să joc alături de el și onoarea să debutez în locul lui în marea echipă a lui Dinamo București . Rămas bun Nea Ilie! Nu te voi uita niciodată!”, a spus și Ionuț Lupescu.

Aseară, la meciul disputat de „U” Craiova, împotriva celor de la FCSB, s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Ilie Balaci. În minutul 8, jocul a fost oprit, iar spectatorii au aruncat cu flori pe teren.

 

A dat lovitura în fotbalul arab și a câștigat bani frumoși

Ilie Balaci recunoștea că, la finalul carierei, nu avea o situație financiară strălucită. Însă, devenit antrenor, olteanul a avut succes în nordul Africii și în Golful Persic. A trecut pe la Club Africain (Tunisia), Olympique Casablanca (Maroc), Al-Shabab FC (Arabia Saudită) sau Al Ain (Emiratele Arabe Unite) și a adunat milioane de dolari. A antrenat și la Universitatea Craiova, în 1998, dar a avut o experiență nefericită. După un meci jucat de „alb-albaștri” cu Oțelul Galați, Balaci l-a lovit cu o gheată pe arbitrul Aron Huzu și a demisionat. A mai revenit în 2001, dar tot fără succesul scontat. Cele două fiice ale lui Balaci au fost apropiate de sport, prin căsătorie.

 

A avut un ginere fotbalist și unul tenismen

Lorena a avut o relație cu Eugen Trică, fost jucător important la Universitatea, Steaua sau CFR Cluj. În prezent, cei doi sunt divorțați. Liana, mezina, este căsătorită cu tenismenul Adrian Ungur, component al naționalei de Cupa Davis. „Eu nu pot să mă uit la tenis. Îmi place sportul ăsta, dar este prea multă tensiune. Trăiesc intens fiecare minge”, spunea Balaci pentru EVZ, în urmă cu câțiva ani.

Contactat de reporterii ziarului nostru, după meciul Serbia - România (scor 2-2), din Liga Națiunilor, fostul mare fotbalist a declarat că nu este intersat de noua competiție imaginată de cei de la UEFA. „Nu am vazut niciun meci al naționalei din Liga Națiunilor. Nu m-a interesat și nici nu o să mă intereseze.” Ulterior, la jocul retur, cel disputat pe „Arena Națională”, încheiat fără goluri, Balaci a fost prezent în tribune, alături de nepotul său, Atanas.

 

Patru fotbaliști ai „Universității” au decedat

„Acum câteva minute am sunat la Craiova cu prietenii noștri care erau la spital. Îi aprindeau lumânarea. Nu știu nimic. Îmi pare rău. Parcă suntem blestemați!”, a spus Sorin Cârțu, fost coechipier al lui Ilie Balaci la Universitatea Craiova, la puțin timp după ce a aflat vestea tragică. Până acum din rândul „Craiovei Maxima” au încetat din viață Zoli Crișan, Costică Ștefănescu și Nicolae Tilihoi. De asemenea, au dispărut doctorul Vasile Frînculescu, antrenorul Constantin Oțet și președintele Corneliu Andrei Stroe.