S-a rupt macaraua cu care se lucra la noua clădire a Spitalului de Copii din Timișoara I GALERIE FOTO

S-a rupt macaraua cu care se lucra la noua clădire a Spitalului de Copii din Timișoara I GALERIE FOTO

S-a rupt macaraua folosită la construcția noului corp al Spitalului de Copii din Timișoara. Incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 17.00. din primele informații nu ar exista victime.

”E o macara închiriată de pe vremea fostului constructor”, spune dr. Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara.

De trei ani aici se construiește un nou corp de clădire, cu șase etaje, între timp schimbându-se și executantul. Începută în 2014, Realizarea Corpului B al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”  costă peste 10 milioane de euro, însă la proiectare s-au făcut mai multe greşeli care au trebuit remediate pe parcurs. În plus, anul trecut, constructorul care a  câștigat inițial licitația, firma Prompt, a intrat în insolvență.  Continuarea lucrărilor a fost preluată de SulfaTim SA, firmă care a folosit aceeași macara închiriată inițial de Prompt SA.

Momentan nu s-a putut stabili o cauză a desprinderii brațului macaralei. În cauză a fost deschisă o anchetă.

Ne puteți urmări și pe Google News

”ISU Banat a fost solicitat pentru intervenție la o macara prăbușită peste clădirea în construcție a Spitalului de Copii. S-au deplasat forțele din cadrul inspectoratului, iar după recunoaștere s-a constat prăbușirea brațului macaralei, din fericire fără victime”, au transmis pompierii militari.