FINAL DE CARIERĂ. Echipa feminină de handbal Oltchim Râmnicu-Vâlcea a sărbătorit ieri câștigarea celui de-al 15-lea titlu de campioană, la meciul cu Oțelul Galați, scor 33-21, din ultima etapă din Liga Națională.
Portărița Luminița Huțupan s-a retras din activitate, la vârsta de 37 de ani. „Este dureros. Știam că e ultimul meci și vroiam să nu se mai termine. Mă simt împlinită pe plan sportiv. Am luat Liga Campionilor, campionate și Cupe, atât în România, cât și în Slovenia, am fost declarată cel mai bun portar din lume”, a declarat Luminița Huțupan după jocul de ieri.