S-a plictisit îngrozitor la serviciu și va fi despăgubit cu o sumă uriașă

S-a plictisit îngrozitor la serviciu și va fi despăgubit cu o sumă uriașă

Pentru că a câștigat procesul ciudat intentat angajatorului, un francez va fi despăgubit cu o sumă consistentă.

Caz inedit pentru relația angajator - angajat și pentru justiția franceză. Frederic Desnard, un parizian în vârstă de 44 de ani, și-a dat în judecată angajatorul, motivând că jobul său era prea plictisitor. Bărbatul a cerut companiei Interparfums (n.r. - o companie de parfumuri) despăgubiri în valoare de 360.000 de euro, pentru traumele pe care le-a dobândit în intervalul 2010 - 2014, atât timp cât a fost angajat.

Bărbatul a susținut în instanță că jobul lipsit de atractivitate l-a făcut să sufere de sindromul numit „bore-out” (plictiseală la locul de muncă). „ Clientul meu a suferit de o depresie gravă și a avut un accident de circulație legat de o criză de epilepsie ... a intrat în comă și a fost mult timp în concediu medical", a declarat Montasser Charni, avocatul lui Frederic Desnard.

Un alt reproș făcut angajatorului a fost legat de faptul că și-a plătit clientul cu 3.500 de euro pe lună pentru ca acestă să nu facă nimic. Postul său a fost acela de „director de serviciu general”, dar el a explicat că superiorii săi l-au numit „băiatul” și i-au cerut să le facă diverse treburi personale, inclusiv să le ia copiii de la orele de sport. Pentru că nu avea un rol în cadrul firmei, a fost trimis acasă, iar șefii i-au transmis că îl vor chema ei atunci când vor avea nevoie de el. Nu a mai fost sunat vreodată.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eram domnul Soluție, de la repararea lămpilor arse la supravegherea anumitor contracte sau a cheltuielilor de deplasare. Am avut mult mai puține sarcini de îndeplinit deoarece asistentele din direcția care îmi încredința misiuni au început să le facă ele însele. Fiecare încerca să justifice importanța postului său”, a povestit bărbatul în urmă cu doi ani.

Între timp, francezul a avut câștig de cauză, iar compania pentru care a lucrat va trebui să-i plătească daune în valoare de 40.000 de euro, conform ziariștilor englezi de la Telegraph.