S-a întors roata. PSD a ajuns să îndemne românii să iasă la vot

S-a întors roata. PSD a ajuns să îndemne românii să iasă la vot

PSD îndeamnă românii să iasă la vot, la alegerile viitoare, și acuză Guvernul că intenționează să manipuleze statisticile privind numărul de îmbolnăviri cu COVID-19.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că din estimările sale, alegătorii sunt interesați să iasă în număr foarte mare ca să voteze la alegerile locale de duminică și la cele parlamentare care au fost programate pentru finalul acestui an. Potrivit spuselor sale, numărul românilor interesați să voteze va crește semnificativ.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu susține că se așteaptă ca în zilele următoare să crească numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus. El acuză manipulările autorităților pentru a da impresia că numărul de cazuri a atins un alt nivel record.

„Sunt convins că va apărea iar un record de infectări. Manipularea va funcţiona în continuare. Oamenii sunt determinaţi să meargă la vot. Am mers în perioada asta prin ţară şi lumea doreşte să meargă la vot şi oamenii vor merge la vot, fiindcă este «safe» dacă respecţi regulile respective”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest sens, liderul PSD a exemplificat cu situația din Polonia, unde autoritățile estimau că procentul celor care vor participa la vot nu va depăși 25%.

„S-a manipulat şi în Polonia, că vor veni 25% la vot, au fost peste 40% la vot. O să fie un număr semnificativ de români, neaşteptat de mare, care vor merge la vot”, a declarat Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, liderul PSD s-a arătat convins că primarii vor organiza viitorul scrutin electoral în condiții de siguranță pentru a nu exista cazuri de îmbolnăvire. El a apreciat că în timpul votării vor fi respectate toate regulile impuse de autorități împotriva răspândirii noului coronavirus, de la purtarea măștii, la păstrarea distanței sociale între cei ce-și vor exprima votul.

„Sunt ferm convins că primarii, indiferent de culoare politică, vor organiza cum trebuie aceste alegeri şi vor ţine distanţarea socială necesară”, a precizat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Politicianul social-democrat le-a cerut românilor să participe în număr cât mai mare la alegerile viitoare, fie locale, fie parlamentare și să sancționeze prin vot pe acei candidați care le-au înșelat așteptările.

Orban pleacă acasă?! Băsescu îi dă lovitura de grație. Ce îi pregătește

Noi reguli pentru cursele aeriene. Ce li se pregătește pasagerilor