Avocatul Gheorghe Piperea, specialistul care i-a fost alături lui Daniel Zamfir în lupta cu abuzurile bancare, a comentat plecarea liberalului din PNL
Avocatul Gheorghe Piperea, specialistul care i-a fost alături lui Daniel Zamfir în lupta cu abuzurile bancare, a comentat plecarea liberalului din PNL, potrivit dcnews.ro
"Nu m-a surprins. Era singura soluție logică în ceea ce-l privește, pentru că în PNL, care devenise toxic, nu își mai avea locul. Nu doar că se propusese excluderea sa, dar era evident că proiectele pe care le avea, chiar dacă la nivel profund, de om la om, erau acceptate de mai toți parlamentarii PNL, nu puteau să fie susținute în continuare. Erau în permanență rejectate pentru că nu plăceau domnului Ludovic Orban, care crede că a fi liberal înseamnă să susții toate abuzurile de putere ale stăpânilor economiei. În PSD nu îl vedeam pe Daniel Zamfir, întrucât are o gândire liberală, în consecință a mers la ALDE, care este un partid liberal”, a zis avocatul pentru DC News.
Gheorghe Piperea i-a fost alături lui Daniel Zamfir în luptele sale cu abuzurile bancare, atunci când românii simțeau că nu mai au nicio cale de salvare după ce erau înșelați de instituțiile financiare.
Dreptatea nu are culoare politică
Avocatul a spus că, dacă liberalul va continua bătălia aceasta, îi va fi alături și în alte proiecte în favoarea românilor.
"Da! Cum am fost și până acum o echipă sudată, câtă vreme își păstrează linia cu care ne-a obișnuit, aceea de a lupta contra abuzului de putere economică, eu îi voi fi alături, nu doar în calitate de colaborator, ci și în calitate de prieten. Gestul pe care l-a făcut nu doar că este rațional - rezonabil, dar este și eficient. Din punct de vedere politic, este ceea ce trebuia să facă pentru a susține proiectele de legi care, din păcate, în momentul de față, sunt blocate în Parlament, în special proiectele cu privire la cămătărie, prevenția și sancționarea cămătăriei. Să sperăm că PSD va fi convins să treacă rapid prin Parlament, chiar în această sesiune, legile contra abuzurilor. Este vorba despre o chestiune extrem de importantă pentru milioane de oameni. Vorbim despre dreptate, nimic altceva! Cum a spus în repetate rânduri și Daniel Zamfir, dreptatea nu are culoare politică. Românii trebuie să știe pe cine să se bazeze. Pe PNL, care ar fi trebuit să fie un partid al clasei de mijloc și care ar fi trebuit să susțină aceste legi împotriva abuzului de putere economică a mogulilor economici din România, nu se mai poate baza nimeni. Domnul Orban are impresia că, dacă susține BNR și statul de drepți, statul protocoalelor și al justiției făcute în spatele ușilor închise, este liberal. Așa ceva nu are legătură cu liberalismul și nici cu egalitatea", a mai spus profesorul.
Lumea s-a schimbat
"Eu sunt curios câți parlamentari care țin la propriile principii și care țin la votanții lor vor mai rămâne în PNL. Mi se pare că Daniel Zamfir, odată cu plecarea din partid, a dat un mesaj foarte clar. Lumea trebuie să-și dea seama că nu mai suntem în perioada anilor 1990 - 1995, când opoziție însemna doar să spui că socialiștii nu sunt buni, perioada capitalismului de pradă. Lumea trebuie să-și dea seama că ne-am schimbat, că nu mai suntem România din 1995. Am văzut și ce înseamnă capitalismul de pradă, clubul select al Uniunii Europene, unde există state de categoria întâi și de categoria a doua sau, mai bine zis, cum se spune în limbajul birocraților de la Bruxelles, există Europa cu mai multe viteze. Ce nu avem este un vehicul politic care să preia acest mesaj. Dacă ALDE reușește să facă acest lucru poate să ajungă să fie un partid important”, a mai spus Gheorghe Piperea.