Parlamentul a decis luni cine va stabili data alegerilor parlamentare, precum și data limită a acestora. Aceasta se va face printr-o lege organică.
Astfel, Camera Deputaţilor a adoptat luni proiectul de lege potrivit căruia data alegerilor parlamentare va fi stabilită de Legislativ, prin lege organică, nu de Guvern.
Proiectul a fost votat, tot luni, și de Senat, astfel că acesta urmează să meargă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, dacă nu va fi contestat la CCR.
„Insistența dvs de a stabili data alegerilor prin lege nu face altceva decât să îngreuneze circuitul legislativ și să arate că dumneavoastră nu va pasă decât să vă etalați puterea în Parlament, unde aveți majoritate. Nu faceți altceva decât un exercițiu de forță", a declarat în timpul dezbaterilor din Senat liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.
„Constat că România este prizoniera unei majorități cinice, care aparține domnilor Ciolacu, Tăriceanu și Cseke. După ce au siluit Parlamentul pentru a modifica legile Justiției, acum fac din același Parlament instrumentul lor electoral și apoi tot ei au tupeul să vorbească despre imaginea proastă pe care o are Parlamentul în ochii românilor", a declarat Florina Presadă (USR), scrie RomâniaTV.
Potrivit expunerii de motive a unui proiect depus marţi la Senat de Marcel Ciolacu (PSD), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) şi Cseke Attila (UDMR) data pentru organizarea următoarelor alegeri parlamentare va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Astfel, data limită va fi 15 martie 2021, dar nu mai devreme de 6 decembrie 2020.
Camera Deputaţilor a fost for decizional în cazul acestui proiect de lege.
Alegerile locale au fost stabilite pentru data de 27 septembrie. Candidaturile vor putea fi depuse până pe 18 august.
Campania electorală va începe în data de 28 august 2020 şi se va încheia în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, respectiv în data de 26 septembrie 2020, ora 7.00.