Congresul pentru alegeri al PMP va avea loc pe 21 octombrie, potrivit hotărârii luate vineri, în cadrul Colegiului Naţional al PMP, care s-a desfăşurat la Poiana Braşov.
"A fost o şedinţă a Colegiului Naţional foarte importantă. Practic, Partidul Mişcarea Populară îşi dă startul în ceea ce înseamnă alegerile interne. În acest sens, azi s-a validat regulamentul de organizare şi funcţionare atât de necesar pentru a face alegerile în perioada imediat următoare. Chiar începând din acest moment, la nivelul organizaţiilor judeţene se pot face alegeri în PMP. De asemenea, s-a constituit Liga Aleşilor Locali şi ne pregătim pentru un prim congres al acestei ligi, care se va desfăşura în 24 iunie 2017, probabil la Bucureşti, iar în ultimul trimestru al anului, în ziua de 21 octombrie s-a stabilit data Congresului pentru alegerile interne în PMP, care se va desfăşura cu siguranţă în Bucureşti", a declarat, după şedinţa Colegiului Naţional, Valeriu Steriu, preşedinte executiv al PMP.
El a mai precizat că în ședinţa Colegiului Naţional au fost numiţi coordonatorii celor opt regiuni ale României şi a fost stabilită conducerea departamentelor de specialitate - cei care, începând de vineri au sarcina să monitorizeze în activitatea Guvernului, să propună proiectele de legi, de interpelări, de întrebări pe care le pot formula reprezentanţii PMP în Parlament.
Întrebat de jurnalişti dacă la Congresul din toamnă, preşedintele Traian Băsescu va preda ştafeta, Steriu a punctat că, "în prezent, statura preşedintelui Traian Băsescu în partid este deosebit de importantă şi se menţine în continuare".
"În primul rând, să vedem dacă este cazul, pentru că, în clipa de faţă, statura dânsului în partid este deosebit de importantă şi se menţine şi în continuare. Aţi văzut şi în Parlament, ca lider al opoziţiei, vocea domniei sale este foarte clară", a subliniat Steriu.
El a adăugat că, până la începutul lunii iunie, se vor finaliza alegerile în organizaţii, iar după aceea, cei care doresc să intre în conducerea partidului, până la funcţia de preşedinte, îşi vor pregăti moţiunile.
"Vom merge - şi azi s-a votat în şedinţa Colegiului Naţional - pe varianta moţiunilor. Se vor prezenta mai multe moţiuni de către cei care doresc să preia o funcţie de conducere la vârful partidului", a completat deputatul PMP.
Referitor la fuziunea dintre PMP şi UNPR, Steriu a precizat că procesul este pe rolul instanţelor, dar există o succesiune de "probleme juridice" formulate de câţiva contestatari. Cu toate acestea, el a punctat că speră ca lucrurile să se clarifice.