S-a călit Oţelul!

Echipa antrenată de Petre Grigoraş a produs ieri, la Galaţi, prima înfrângere a Rapidului în această ediţie de campionat.

excelent din acest început de sezon, reuşind să doboare Rapidul, una dintre echipele în formă ale Ligii I la fotbal, cu scorul de 2-1. Scorul a fost deschis de Gabriel Paraschiv, golgheterul campionatului, cu şapte reuşite, cu un şut superb de la 20 de metri.

> Gabi Paraschiv şi-a sărbătorit reu- şita într-un mod inedit. El s-a îndreptat spre tribuna oficială, în dreptul căreia a imitat scandările oficialilor rapidişti, care până în acel moment făcuseră galerie echipei giuleştene.   > Partida de la Galaţi a înregistrat mai multe premiere: muntenegreanul Djalovici şi brazilianul Claudio Pitbull au debutat în tricoul Rapidului, iar portarul Andrade a fost învins pentru prima oară în această ediţie de campionat. Djalovici a reuşit să marcheze la primul meci în Liga I. De cealaltă parte, Petre Grigoraş, antrenorul Oţelului, s-a aflat la prima victorie obţinută în faţa Rapidului ca antrenor. Mircea Rednic, dat afară din stadion Derby-ul Rapid - Dinamo, programat etapa viitoare, a început ieri, la Galaţi. Mircea Rednic, tehnicianul „câinilor“, a venit la meci cu scopul de a spiona echipa lui Jose Peseiro. Întrucât meciul s-a disputat cu porţile închise, stadionul Oţelului fiind suspendat, „Puriul“ a fost trecut pe lista cu oficiali ai gălăţenilor. Rapidul a făcut contestaţie, şi observatorul Mircea Paşcu l-a scos afară din stadion pe antrenor! „Este ceva inadmisibil, o ruşine pentru întreg fotbalul românesc. M-am simţit umilit, după 40 de ani de fotbal să fiu dat afară! Mi s-a spus că Sichitiu a fost vehement, astfel încât să fiu dat afară. Oricum, le transmit că de ce le e frică nu vor scăpa. Mă vor pomeni toată viaţa lor!“, a luat foc Mircea Rednic, fost antrenor la gruparea de sub Podul Grant.   > În tribună a luat loc antrenorul portughez Jose Peseiro, suspendat pentru acest joc. Tehnicianul Rapidului îşi va putea conduce de pe margine echipa la derby-ul cu Dinamo.

LIGA I OŢELUL - RAPID . . . . . . . . . . . 2-1 Marcatori: G. Paraschiv (49), L. Iorga (70) / Djalovici (77)

OŢELUL: Kolev 4 - Cojoc 6, Jelev 6, Sg. Costin 6, Sălăgean 5 - L. Iorga 7 (82, Vitaici), Bourceanu 6, Viglianti 6, S. Ilie 5 (46, R. Stancu 5) - G. Paraschiv 7 - Pena 6 (75, Anca 5). Antrenor: Petre Grigoraş

RAPID: Andrade 6 - Maftei 5, M. Constantin 5, R. Fernandes 5, Bozovici 6 - J.P. Andrade 5 (66, Pitbull 4), C. Lazăr 6 - Spadacio 5 (75, Djalovici 6), J. Cesar 4, Cesinha 5 (46, Herea 5) - Boya 4. Antrenor: Jose Peseiro.

Stadion: „Oţelul“ Spectatori: - Arbitri: S. Colţescu 6 - O. Şovre 6, A. Oniţa 6