Mesajul postat pe contul de Facebook a lui Liviu Dragnea cu ocazia Zilei Naționale a stârnit rumoare în spațiul virtual.
Imediat, pe buzele tuturor internauților a apărut o singură întrebare: cum este posibil ca fostul lider PSD să aibă telefon sau acces la internet în închisoare?
Ulterior, conducerea închisorii Rahova a făcut lumină în acest caz, punctând că o altă persoană, un apropiat a lui Liviu Dragnea, a postat, pe pagina de Facebook a fostului lider PSD, mesajul care a stârnit controverse.
Citește și Liviu Dragnea, mesaj mesianic din pușcărie: „România, de dragul tău am sacrificat tot”
„În ceea ce privește diseminarea în spațiul public a unor mesaje, Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede faptul că dreptul de petiționare și dreptul la corespondență ale persoanelor condamnate sunt garantate (art.63).
De asemenea, art. 58 al legii menționate reglementează faptul că libertatea conștiinței și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase ale persoanelor condamnate nu pot fi îngrădite.
Menționăm și faptul că HG 157/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la art. 130, privind dreptul la corespondență stabilește următoarele: deținuții au dreptul de a trimite și de a primi corespondență, iar dreptul la corespondență este nelimitat.
În acest context, gestionarea opiniilor, informațiilor expediate în afara penitenciarului revine exclusiv persoanei destinare. Implicit, gestionarea conturilor pe rețelele de socializare se face de către persoane din afara penitenciarului”, se arată , printre altele, în răspunsul primit de la comisarul-șef de poliție penitenciară Denis Alexandru Darie, director al Penitenciarului Rahova, scrie Bugetul.ro.
Liviu Dragnea, mesaj pentru România
„La mulți ani, România!
Țara mea dragă,
Ți-am respectat cu sfințenie toate tradițiile, te-am sărbătorit cu fiecare ocazie, te-am purtat în suflet și în piept oriunde în lume, m-am mândrit cu tine peste tot și ți-am dedicat ție întreaga mea viață.
De dragul tău am sacrificat tot și am făcut ce am știut mai bine să te ajut să crești mare, să fii bogată și puternică.
Am renunțat la multe momente alături de familia mea, am ratat multe evenimente din viața copiilor mei, mi-am asumat în cele din urmă chiar și renunțarea la libertate, de dragul tău!
Mi-am dorit să te văd puternică, să văd cum copiii României mănâncă mâncare românească, sănătoasă și naturală, nu alimentele pline de chimicale refuzate de alții. Mi-am dorit să văd cum bătrânii tăi își recapătă demnitatea, cum în tinerii tăi reînvie speranța unui viitor mai bun, aici! Mi-am dorit să ne păstram pădurile acolo unde le e locul și nu în buzunarele exportatorilor străini de cherestea. Mi-am dorit să văd câmpurile din România pline de grâne și economia românească cum crește, mi-am dorit să le arăți tuturor celor care se îndoiesc de tine că tu poți!
Tu poți fi tot ceea ce nu te-au lăsat niciodată să devii, tu poți fi tot ceea ce visează copiii români că ai putea fi!
Eu încă îți doresc toate acestea și încă cred în tine.
Indiferent prin câte greutăți trebuie să trec, indiferent cât mă vor chinui ca să mă dezic de tine, eu nu voi renunța niciodată să te iubesc și să cred în tine!
La mulți ani, România!”