S-A AFLAT ACUM! Chestorul Cătălin Ioniță a jucat la două capete. RĂZBOIUL Tudose -Carmen Dan se adâncește! Informații explozive!

Carmen Dan, șefa de la Interne a anunțat în această seară că nu-și prezintă demisia. În plus, aceasta i-a dat replica premierului Tudose, prezentând un document semnat de chestorul Cătplin Ioniță, document în care acesta ar fi acceptat propunerea de numire în funcția de șef al Poliției Române.

„Doresc să informeaz opinia publică asupra modului cronologic cum au decurs lucrurile.

AM aici dovada scrisă a acceptului chestorului Cătălin Ioniță. Acest acord a ajuns și la domnul prim-ministru.

Avem pe de o parte documente și pe de altă parte vorbe. Acordul a fost semnat de chestorul Ioniță marți, înainte de propunerea de demitere a actulului șef al Poliției Române.

După discuție, chestorul a semnat acordul. Imediat după ce am anunțat propunerea în spațiul public s-a declanșat în spațiul public o campanie de denigrare a lui și a familiei. În condițiile acestei campanii, miercuri dimineață am primit un mesaj de la domnul chestor Ioniță în care îmi spune că are anumite rețineri, sens în care are pregătit un raport. Am decis să așteptăm decizia primului ministru. Premierul a anunțat public că nu-l va schimba pe domnul Despescu. După ședință domnul premier mi-a cerut să avem o discuție. Nu m-a întrebat absolut nimic despre domnul Ioniță. Miercurui nu am avut absolut nicio discuție cu domnul premier despre chestorul Ioniță.

Ulterior în jurul orei 15.30, chestorul Ioniță mi-a transmis că a fost sunat de premier și fiind întrebat dacă mai dorește să preia conducerea Poliției, a răspuns că nu.

Cum putea chestorul Ioniță să spună că își dorea o funcție care nu mai era disponibilă„, a declarat Carmen Dan.