Război Victor Ponta-Cristian Diaconescu. Diaconescu: Ponta să se abţină să dea lecţii de drept

După atacurile lui Victor Ponta la membri ai CSM şi la adresa liderilor PDL, premierul l-a atacat şi pe consilierul lui Traian Băsescu, Cristian Diaconescu. Mai exact, Victor Ponta a susţinut că Diaconescu ar trebui să-i facă plângere penală lui Emil Boc, care, conform premierului, atunci când era şeful Guvernului i-a scos de pe liste electorale permanente pe românii din diaspora, adăugând că la momentul respectiv, Diaconescu era membru PSD. Ieri, Cristian Diaconescu a afirmat că radierea românilor din străinătate de pe listele electorale permanente reprezintă o infracţiune.

"M-a deranjat de exemplu, ca un jurist, dl Diaconescu ori nu înţelege, ori vrea să vă păcălească pe dumneavoastră, vorbea de scoaterea de pe listele electorale permanente a cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate. Îl informez pe dl Diaconescu că în 2009, este adevărat, era pesedist cu noi si probabil nu îşi aminteşte, dar Guvernul Boc a dat Ordonanţă prin care a scos de pe liste cetăţenii cu domiciliul în străinătate, deci acum dl Diaconescu dacă vrea ceva poate să-l dea pe dl Boc în judecată", a declarat Ponta. În replică, Cristian Diaconescu  i-a reamintit lui Victor Ponta că făceau parte din acelaşi Guvern " iar hotărârea citată se referă la organizarea colegiilor din străinătate pe exerciţiul alegerilor parlamentare şi nu la organizarea referendumului".      Consilierul lui Traian Băsescu a mai afirmat că îi solicită lui Victor Ponta "să facă un efort şi să se abţină de la a da lecţii de drept". Cristian Diaconescu i-a mai cerut lui Victor Ponta să prezinte lista nominală cu persoanele aflate în afara ţării şi pe care doreşte să le excludă abuziv din listele electorale permanente.

"În caz contrar, mă văd obligat să demonstrez public faptul că demersul Guvernului României reprezintă un atentat la democraţie", a mai spus Diaconescu.

Acesta a mai făcut referire şi la datele pe care CCR le-a luat în considerare la referndumul din 2009.

"În procesul de validare a Referendumului Naţional din data de 22 Noiembrie 2009, Curtea Constituţională a României, prin Hotărârea 37/ 26 noiembrie 2009, a luat în considerare următoarele date referitoare la numărul de cetăţeni cu drept de vot înscrişi pe listele electorale permanente: 18.293.277 persoane înscrise pe listele permanente, ceea ce reprezintă 100% din numărul de cetăţeni cu drept de vot", mai precizează fostul ministru de externe, pe blog, răspunzându-i lui Victor Ponta.