Rușii s-au  săturat de al-Assad! Dictatorul sirian i-a tras pe sfoară pe oligarhi?

Rușii s-au  săturat de al-Assad! Dictatorul sirian i-a tras pe sfoară pe oligarhi?

Salvat în ceasul al doisprezecelea de intervenția armatei ruse, dictatorul sirian pare să-și fi uitat datoriile față de “protectorii” săi oficiali și neoficiali de la Kremlin. Așa se face câ în Rusia din ce în ce mai multe voci critică incapacitatea lui Bashar al-Assad de a găsi o rezolvare politică a conflictului care îi sfâșie țara. Publicația elvețiană Le Temps vorbește, însă, și despre  nemulțumirile de natură financiară ale rușilor.

Eticheta Valdai, adăugată celei a RIAC, dă pondere unui mesaj care, prin forma sa, amintește un procedeu tradițional al Moscovei pentru a semnala comunității de experți o schimbare de politică sau, cel puțin, o presiune sporită asupra unei ținte.

În opinia expertului independent în relații internaționale Vladimir Frolov, articolul este mai ales semnat de un diplomat rus frustrat că își vede influența scăzând în dosarul sirian în folosul militarilor. “

Aksenionok a arată întotdeauna o opinie foarte proastă despre Assad. Diplomația noastră rămâne foarte sceptică față de un lider care a făcut din nou să deraieze negocierile de la Geneva privind Constituția [siriană]. Dar [ministrul rus al apărării Serghei] Soigu rămâne alături de Assad. Același lucru pentru Putin”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În continuare, media rusească pro-Kremlin a publicat un sondaj insolit afirmând că doar 32% dintre sirieni îl susțin pe Bashar el-Assad.

Au fost chiar sugerați înlocuitori. Articolul, apărut pe site-ul de internet al FAN (Agenția de informații federală), a fost retras.

Dar observatorii nu ignoră că această publicație aparține omului de afaceri Evgheni Prigojin, veche cunoștință a lui Vladimir Putin.

Acest patron al mercenarilor “grupului Wagner”, care luptă în Siria și în Libia după ce au făcut-o în Ucraina, este și pretendentul nefericit la active petroliere și chimice în Siria, un pretendent căruia Damascul i-a preferat recent niște investitori iranieni.

Această campanie mediatică anti-Assad este în mare măsură rezultatul propriei sale inițiative, estimează Vladimir Frolov, dar [Prigojin] este considerat util de unii actori la Moscova pentru a trimite semnale ale nemulțumirii ruse”.