Ruşii nu mai dau gaze în Balcani

Compania energetică ucrainiană de stat, Naftogaz, a anunţat, astăzi, că gigantul rus Gazprom a redus volumul de gaz livrat Ucrainei la o treime din volumul normal şi că lipsa cantităţii de gaz va afecta ţările europene în câteva ore.

Toate livrările de gaz rus către Bulgaria, Turcia, Grecia şi Macedonia au fost sistate, a anunţat ministrul bulgar al economiei. Livrările de gaze ruseşti către România prin Isaccea au fost oprite, în jurul orei 03:00. Directorul general al Transgaz, Ioan Rus, a declarat însă că această decizie nu afectează consumatorii români, deoarece stocurile existente pot acoperi consumul. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a convocat o şedinţă a Comitetului de Urgenţă a ministerului pentru a găsi o soluţie.

"Nu suntem foarte afectaţi de această măsură, dar va trebui probabil luate o serie de măsuri de protecţie", a precizat Rusu, pentru Mediafax, fără să ofere detalii.

El a adăugat că România poate să-i asigure consumul de gaze din depozite, chiar în condiţia reducerii importurilor.

Romgaz a anunţat că livrările de gaz către România au scăzut

Înainte de izbucnirea disputei dintre Rusia şi Ucraina, România importa 10 milioane de metri cubi de gaz pe zi din Rusia, pe ruta ucraineană, volum echivalent cu aproximativ 20% din gazul consumat zilnic de România.

Cantitatea de gaz care trecea spre Europa prin Ucraina era de aproximativ 92 de milioane de metri cubi pe zi, faţă de aproape 300 de milioane de metri cubi pe zi primiţi până la 1 ianuarie 2009, a spus purtătorul de cuvânt al Naftogaz. "Acest lucru înseamnă că în câteva ore Europa se va confrunta cu o problemă a gazelor", a spus el.

Premierul rus, Vladimir Putin, a ordonat, ieri, companiei Gazprom să reducă imediat volumul de gaz livrat către Ucraina, ca răspuns la prelevările ilegale de gaz de care Moscova acuză Kievul. Şeful Gazprom, Alexei Miller a propus o reducere a volumului de gaz livrat la frontiera ruso-ucraineană echivalentă cu cantitatea de gaz furată.

Războiul gazelor

Criza gazelor a debutat pe 1 ianuarie, când Gazprom a oprit livrările către Ucraina pentru că cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord pe tema datoriilor Ucrainei şi a preţului pe care Kievul ar urma să-l plătească în 2009 pentru gazele ruseşti. Disputa este complicată de diferendele politice dintre Federaţia Rusă şi Ucraina prooccidentală şi chiar de diviziunile interne de la Kiev, dintre preşedintele Viktor Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko.

Sistarea livrărilor de gaze către Ieri, după două zile de ping-pong diplomatic, Moscova a acuzat încă odată Ucraina că „fură“ în jur de 25 de milioane de metri cubi din gazul destinat Europei şi a insistat asupra necesităţii unor rute alternative spre UE - o sugestie către cele două conducte Nord Stream şi South Stream.

 De la Kiev însă, reprezentanţii companiei ucrainene Naftogaz au respins afirmaţiile şi au dat vina pe Rusia, pe care au acuzat-o că manipulează tehnic volumele de gaz şi rutele.

Reacţii

“De la ora 3.30, furnizările de gaz spre Bulgaria, la fel ca şi cele spre Turcia, Grecia şi Macedonia, au fost suspendate”, a declarat ministrul bulgar al Economiei. „Suntem într-o situaţie de criză”.

Pentru a împiedica un dezastru industrial, Ministrul bulgar al Energiei , Petar Dimitrov, a cerut întrunirea, la Ministerul Energiei şi Economiei, a unui Consiliu de Criză şi Securitate, anunţă novinite.com. De asemenea, primul-ministru bulgar, Sergey Stanishev, va ţine o întâlnire de urgenţă la ora 10.00.

Deocamdată, nu a existat o confirmare a suspendării din partea Turciei, a Greciei sau a Macedoniei. Turcia are o rută alternativă pentru a importa gaze ruseşti, pe sub Marea Neagră.

Livrările de gaz rusesc destinate Croaţiei au fost total întrerupte, au anunţat surse oficiale croate, potrivit AFP.

Grupul croat petrolier INA le-a recomandat consumatorilor să utilizeze gazul cu parcimonie.

Pe de altă parte, ministrul Economiei din această ţară a spus că va începe să facă reduceri în cazul marilor consumatori şi a liniştit populaţia, arătând că gospodăriile nu vor fi afectate.

Croaţia produce aproximativ 60% din necesarul de gaz naţional şi importă restul de 40% din Rusia.

Declaraţiile premierului şi ale ministrului Economie despre situaţia gazelor.

CITIŢI ŞI:

"Nu suntem dependenţi de gazele ruseşti"