Rușii le dau americanilor "mutarea în plic" înainte de întâlnirea de la Viena. Putin vrea să afle ce are de gând Biden

Sursa foto. EVZ

Diplomații ruși par să fi tras învățăturile necesare din întâlnirea dezastruoasă pe care americanii și chinezii au avut-o la Tianjin. Ca să nu-i dea prilejul numărului doi din Departamentul de Stat american, Wendy Sherman să exprime toate nemulțumirile americane la adresa Kremlinului, au trimis în scris propunerile de lucru pentru consultările de la Geneva.

Întâlnirea între diplomații ruși și americani de la Geneva este dedicată consolidării stabilității strategice. Probabil pentru ca discuțiile să nu alunece spre problemele aflate în disputtă, întgre cele două țări, rușii au trimis deja Statelor Unite propuneri concrete.

Propuneri scrise pentru întâlnirea de la Geneva

”Am trimis deja (propunerile noastre). În procesul de pregătire a întâlnirii de la Geneva, am exprimat o serie de considerente, inclusiv despre cum trebuie să fie agenda de lucru pentru ceea ce avem de făcut”, a anunțat viceministrul rus de Externe Riabkov.

Diplomatul rus știe că abordările Moscovei și ale Washingtonului nu coincid în toate privințele, dar are speranța că se va găsi un compromis pe anumite probleme. ”Tocmai de aceea se și desfășoară întâlnirea, pentru a lansa procesul și pentru a analiza în profunzime unde avem divergențe, pentru a încerca să identificăm direcțiile unde putem lucra împreună, unde există o oarecare perspectivă”.

"Trebuie să înțelegem cât de serioasă este intenția colegilor din SUA de a stabili un dialog"

Riabkov a declarat că, la consultările de la Geneva, partea rusă are un obiectiv clar. ”Este prima întâlnire , în cadrul căreia noi trebuie să înțelegem cât de serioasă este intenția colegilor din SUA în planul stabilirii unui dialog concentrat și energic privind stabilitatea strategică, așa cum au convenit președinții”, a spus el. ”Ceea ce am auzit până astăzi a fost, în principiu, analizat de noi cu toată atenția, dar nu tragem concluzii și nu oferim răspunsuri fără echivoc la întrebarea pe care tocmai am spus-o. Adică poate fi orice. Desigur, nu mă aștept să ne despărțim după această întâlnire. Cred că va exista o oarecare continuare. Dar în ce măsură preconizatul eveniment ne va permite să avansăm, este o mare întrebare. În momentul de față, nu aș ridica ștacheta așteptărilor”.

După cum precizează TASS, prim adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Wendy Sherman, va conduce delegația Statelor Unite la nouă rundă a dialogului ruso-american privind stabilitatea strategică, ale cărei lucrări se vor desfășura la 28 iulie, la Geneva. MAE rus a anunțat, la rândul său, că delegația rusă va fi condusă tot de numărul doi, viceministrul de Externe Serghei Riabkov, scrie site-ul Vești din Rusia.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA, din delegația americană va face parte, de asemenea, adjunctul Secretarului de Stat pentru controlul armelor și securitate internațională, Bonnie Jenkins. ”Scopul (acestei întâlniri) este de a încerca să așezăm baza pentru viitoarele măsuri de control al armelor și reducerea riscurilor”, a anunțat Departamentul de Stat. Discuțiile recente de la Tianjin dintre Wendy Sherman și diplomații chinezi nu au făcut decât să amplifice tensiunile dintre cele două țări, după ce diplomatul american i-a copleșit pe chinezi cu un adevărat rechizitoriu al politicilor Beijingului.