Rusia și NATO procedează la expulzări reciproce şi tensiunea creşte

Rusia și NATO procedează la expulzări reciproce şi tensiunea creşte sursa foto. EVZ

Personalul misiunii militare NATO de la Moscova va trebui să părăsească țara, ca represalii pentru expulzările anterioare ale unor membri ai misiunii ruse la NATO.

JORNAL ECONÓMICO (Portugalia), 19 octombrie 2021 - La începutul acestei luni, NATO a expulzat opt membri ai misiunii ruse pe lângă alianță pentru că ar fi fost membri nedeclarați ai poliției secrete. Acum, ca represalii, guvernul lui Vladimir Putin a decis să suspende activitățile misiunii sale diplomatice la NATO și să închidă birourile alianței de la Moscova.

Măsurile, anunțate luni de ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, vor conduce relațiile dintre Moscova și NATO la un nou nivel de tensiune. "După anumite măsuri luate de NATO, condițiile de bază pentru activitatea comună au încetat să mai existe", a declarat Lavrov, citat de mai multe ziare.

Ministrul a declarat că, începând din luna noiembrie, contactul dintre alianță și Moscova se va face prin intermediul ambasadei ruse de la Bruxelles, orașul european în care se află cartierul general european al NATO - din momentul în care, în anii '50, președintele francez de la acea vreme, generalul De Gaulle, a expulzat misiunea de la Paris.

Ne puteți urmări și pe Google News

Crește tensiunea între NATO și Rusia

NATO a declarat că a luat act de comentariile lui Lavrov, dar nu a primit nicio comunicare oficială cu privire la problemele ridicate.

În momentul în care rușii au fost expulzați, Moscova a afirmat că această decizie va distruge orice posibilitate ca relațiile dintre cele două părți să revină la normal. Deznodământul decis de Rusia confirmă creșterea tensiunii, care se întrezărea deja.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că expulzările decise acum de Moscova nu sunt legate de un anumit eveniment, ci de o anumită atitudine din partea Rusiei. Și a afirmat că organizația trebuie să fie vigilentă faţă de activitățile "nocive" ale Rusiei.

Stoltenberg a menţionat sporirea pozițiilor militare ale Rusiei de-a lungul graniţei cu Ucraina și ceea ce a afirmat că reprezintă încălcări ale

Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF) ca dovadă a unor "acțiuni agresive" care trebuie să fie monitorizate în continuare.

Consiliul NATO-Rusia, creat în urmă cu aproximativ două decenii ca modalitate de promovare a cooperării în zonele de securitate comună, este acum pus în discuție, după ce a fost "bombardat" de Moscova prin acțiuni pe care NATO le-a considerat serios contestabile. Anexarea

Crimeii în 2014 va fi fost apogeul fricțiunii - dar implicarea în Ucraina și sprijinul acordat dictatorului bielorus au fost alte puncte de mare dezacord între cele două părți. De altfel, de la episodul din Crimeea, Consiliul a fost practic dezactivat.