Evenimentul Zilei > EVZ Special > Rusia se pregătește de cel mai diabolic plan? Putin vrea să vadă cum e să cucerească Kiev şi Odesa
Rusia se pregătește de cel mai diabolic plan? Putin vrea să vadă cum e să cucerească Kiev şi Odesa

Rusia se pregătește de cel mai diabolic plan? Putin vrea să vadă cum e să cucerească Kiev şi Odesa

Într-un interviu acordat reprezentanților France-Presse, Reuters și Associated Press, președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a declarat că la exercițiul ruso-belarus Vest-2021 vor fi exersate variante de cucerire a orașelor ucrainene Kiev, Odesa sau Harkov.

Președintele Ucrainei susţine că Rusia va exersa cucerirea oraşelor Kiev şi Odesa. Volodîmîr Zelenski are informaţii conform cărora provocările vor fi lansate la jumătatea lunii septembrie.

Chiar atunci este planificată desfășurarea exercițiului Vest-2021. „Dacă ne adresăm rușilor, ei spun: «Nu avem noi treabă cu asta. Vorbiți cu tovarășii din Republicile Donețk și Lugansk.» Atunci întrebarea este: Dar Vest-2021? Exercițiul? Voi îl conduceți.

Nici Donețk și nici Lugansk. Și atunci, spuneți-mi, de ce, în baza informațiilor pe care le primim, la exercițiu vor fi exersate opțiuni pentru o posibilă capturare a orașelor Kiev, Odesa și Harkov? Pur și simplu mă întreb, cum puteți să spuneți un lucru și să faceți altul?”, a precizat Zelensky.

Ucrainenii au informaţii certe despre intenţiile Rusiei

Chiar şi aşa, şeful statului consideră că Federația Rusă nu este interesată de un război la scară largă, mai ales în contextul semnalelor clare primite în acest sens din partea SUA şi NATO.

Volodîmîr Zelenski

Exercițiul militar Vest este executat Rusia și Republica Belarus pe baze regulate şi va avea o durată de șapte zile, fiind planificat în perioada 10-16 septembrie. La acea dată, o atenție specială va fi acordată luptei împotriva rachetelor de croazieră și a dronelor. De asemenea, vor fi derulate operațiuni complexe de purtare a luptelor unităților izolate de forțele principale și a incursiunilor în adâncimea dispozitivului adversarului.

Amintim că la doar o zi după ce Joe Biden şi Vladimir Putin au discutat la Geneva, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că summitul a fost pozitiv în general. Peskov a spus că Moscova urmăreşte foarte atent situaţia din Ucraina: „Este un lucru pe care îl urmărim foarte atent şi este într-adevăr o linie roşie pentru noi – în ceea ce priveşte perspectiva aderării Ucrainei la NATO.”

De cealaltă parte, Biden a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, că Ucraina trebuie să elimine corupţia şi să îndeplinească alte criterii pentru aderarea la NATO:„Ei trebuie să lupte în continuare împotriva corupţiei”, a declarat liderul de la Casa Albă la finalul summitului NATO. Între timp, vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca Ucraina să poată rezista agresiunilor ruseşti, pentru a-şi menţine securitatea fizică.”

Publicat in categoriile: EVZ Special, International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: