Rusia scufundă „Gaura neagră” în Pontul Euxin

Submarinul cu propulsie diesel-electrică „Krasnodar” s-a dezactivat complet în timpul unui exerciţiu şi a stat ascuns la o adâncime de 20 metri în Marea Neagră.

Flota Rusiei din Marea Neagră şi-a continuat joi aplicaţiile începute în prima jumătate a lunii octombrie cu submarinele din dotare. „Invizibilul” Krasnodar (al patrulea din Proiectul 636 „Varşaveanka”), intrat recent în serviciul flotei cu baza la Sevastopol (Crimeea), a efectuat o imersiune, dezactivându-se complet timp de două ore, revenind apoi la suprafaţă, potrivit agenţiilor de presă ruse, citate de Agerpres. Anterior, Flota rusă din Marea Neagră a efectuat ample exerciţii în Crimeea, la care au participat trupe de desant şi aviaţia.

La fel ca submarinul Novorossiisk, din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, Krasnodar este echipat cu rachete de croazieră Kalibr, similare rachetelor de croazieră americane Tomahawk. Potrivit experţilor ruşi, submarinele ruseşti din Proiectul 636 Varşaveanka se numără printre cele mai silenţioase din lume, fiind poreclite „găuri negre”, datorită capacităţilor de disimulare.

SUA şi NATO sunt preocupate şi trebuie să menţină vigilenţa din cauza activităţilor militare ale Rusiei, care a dezvoltat submarine militare puternice, unele fiind operaţionale în Marea Neagră, a afirmat recent amiralul James Foggo, comandantul US Navy din Europa.