Miza acțiunii este reluarea afacerilor obișnuite cu Rusia la 5 ani de la anexarea Crimeii și de la agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, ca să nu mai vorbim despre dosarul extrem de încărcat al încălcării drepturilor omului în Rusia, aceasta fiind și țara cu cele mai multe plângeri împotriva sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar și cu cele mai multe pronunțări împotriva sa pentru nerespectarea drepturilor omului, cu precădere a dreptului la un proces corect în țară. Dacă reacția Ucrainei era de înțeles, alte 5 state au votat/s-au pronunțat împotrivă, în cazul altor state acestea nefiind de acord cu revenirea Rusiei, dar alegând să nu întrerupă procedura de tăcere intervenind să oprească decizia majoritară. De notat e și discuția în privința unui vot direct în Consiliul Europei, cu relevanță majoritară, când vorbim despre o organizație interguvernamentală, în care fiecare stat ar trebui să aibă drept de veto.

 Argumentele pro și contra sunt multiple. Mai întâi, este vorba despre accesul dizidenților ruși la CEDO, unicul loc unde-și pot obține dreptatea după abuzurile din țara lor. Pe de altă parte, votul dă un mesaj incorect și de susținere nemeritată lui Vladimir Putin, susțin criticii, pentru că, dacă după Georgia, sancțiunile au durat doar 3 luni, acum, la peste 5 ani, pașii în spate, limitarea sancțiunilor și, cel mai probabil, ridicarea cât mai curând a acestora ar fi iminentă. Apărătorii poziției susțin că nu se revine la business as usual, la normal, la situația dinainte prin acest pas, doar se crează spațiul de discuție și sancțiuni, se menține presiunea asupra Rusiei. Aceiași susțin că ridicarea sancțiunilor nu este pe masă, la această oră.

Esența disputei mai rezidă și în modalitatea în care Rusia ar părăsi Consiliul Europei. Potrivit acestor argumente, este important că Rusia să nu fie alungată din Consiliul Europei și, dacă vrea să plece, să o facă singură, asumându-și și faptul că discursul său despre democrație (suverană, cum altfel) și respectarea drepturilor omului în Rusia e doar o marotă de imagine și că, prin părăsirea voluntară a organizației, Rusia recunoaște că nu are nici o dorință de respectare reală a drepturilor omului.

Pentru a contracara o asemenea discuție, Serghei Lavrov a anunțat că Rusia nu va părăsi Consiliul Europei, va continua să recunoască și să respecte hotărârile CEDO și că va plăti și contribuția financiară la zi ce-i revine, o altă problemă a organizației. În 2018, deficitul din neplata de către Rusia a cotizației ce-i revine a fost de 53 de milioane de euro.

De ce să mai păstrăm Rusia într-un organism care nu o reprezintă, în condițiile nerespectării drepturilor omului, se întreabă statele contestatare, cu precădere cele Baltice, Polonia alături de Ucraina? Acesta e un club al celor asumați în respectul față de drepturile omului. De ce să mai fie Rusia aici? Revizionismul, utilizarea forței, amenințarea vecinilor la fiecare pas și ieșirea din regulile dreptului internațional o descalifică. Iar despre dialog, există OSCE și alte instituții unde să discutăm cu Rusia, nu în organismele pentru drepturile omului.

Argumentele sunt coerente și concrete, iar cea mai extremă propunere (Estonia), ca reacție la actuala situația inacceptabilă, a fost aceea ca toată lumea să se retragă dintr-un asemenea conclav devenit nerelevant și imoral prin prezența Rusiei. Să creeze propria organizație. Reacția franco-germană a fost dură: și Turcia e membru de ani de zile, a trecut prin multe momente și lovituri de stat militare, și încălcări de drepturi, și nu s-a pus problema excluderii sale din Consiliul Europei. Apoi lipsa instrumentarului drepturilor omului poate costa enorm în dialogul cu Rusia, fără pârghia pe care o reprezintă și fără această categorie de teme în dialog. Și a instrumentului de a vizita și monitoriza disidența, oriunde ar fi ea: în închisori, aresturi, în arest la domiciliu sau în exil.

De fapt, la nivel european, se confruntă două abordări: una dură și intransigentă, a celor mai afectați și amenințați de militarismul și agresivitatea rusă, cu precădere din Europa Centrală și de Est, care marșează pe izolare, îndiguire și sancționarea Rusiei. O abordare realistă(asta deși sancțiunile sunt instrumentar liberal). Cealaltă componentă susține angajarea Rusiei, pentru că această grupare optează pentru securitatea prin interdependență(percept profund liberal), deci e mai bine să îi ai la masă pe nepotriviții și obraznicii din sistem, abordând cele mai dure și neplăcute teme, decât să nu fie prezenți și să vorbești singur pe aceste teme și fără nici o pârghie.

Dacă în materie de primire a Rusiei cu drept de vot, inclusiv a Președintelui și Secretarului general al Consiliului Europei, sau a Înaltului Reprezentant pentru minorități naționale, România a putut să lase lucrurile să se întâmple fără a obiecta direct și vocal, nu același lucru se va întâmpla cu orice tentativă de ridicare a sancțiunilor. Aici e o linie roșie pe care țara noastră nu trebuie să o abandoneze. Asta mai ales că am fost în postura să spunem deja partenerilor germani și francezi, mai împăciuitori și care caută cooperarea Rusiei cu orice preț, că am avut dreptate atunci când episodul Georgia din august 2008 s-a repetat în Crimeea, în februarie 2014. V-am spus noi!

Sperăm să nu mai trebuiască să revenim cu o asemenea lecție învățată, în modul cel mai dur, dar de data asta în discuție să fie un stat membru al UE sau NATO agresat de către Rusia lui Putin, stat care nu face nici un gest, cât de formal, pentru a reveni în regulile dreptului internațional și a arăta voința de aplicare a drepturilor omului, așa cum s-a angajat la intrarea în Consiliul Europei.

 

Te-ar putea interesa și: