„În cadrul Forţelor armate ale Federaţiei Ruse au început exerciţiile de comandament şi stat-major de nivel strategic cu numele de cod Caucaz-2020”, indică ministerul într-un comunicat, precizând că acţiunile principale ale trupelor se vor desfăşura în centre de antrenament din interiorul Districtului militar Sud (Prudboi, Aşuluk, Kapustin Iar) precum şi pe aeroporturile militare Arzgir şi Kopansk.

Peste 10 batalioane echipate cu sisteme antiaeriene S-300, S-400 şi tunuri antiaeriene Panţir-S vor asigura protecţia aeriană a exerciţiilor Caucaz-2020, conform ministerului, care adaugă că la aceste aplicaţii vor participa unităţi şi structuri de suport logistic şi tehnic, formaţiuni de apărare antiaeriană, forţe maritime (între care Flota rusă din Marea Neagră), precum şi forţe ale Gărzii Naţionale ruse (Rosgvardia) şi ale Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

„În cursul exerciţiilor Caucaz-2020, forţele armatei ruse vor acorda o atenţie deosebită luptei împotriva rachetelor de croazieră şi a dronelor, contramăsurilor radioelectronice împotriva unui inamic imaginar şi schimbării rapide a acţiunilor de luptă în medii diferite” (terestru, aerian, maritim), potrivit ministerului.

Instituţia de apărare rusă menţionează că a luat o astfel de decizie pe baza experienţei acumulate de militarii ruşi în cadrul conflictelor moderne, inclusiv în Siria. De asemenea, ministerul a planificat ca la aceste exerciţii să se acorde atenţie creării unei situaţii complexe pentru utilizarea maximă a capacităţii armelor şi echipamentelor militare în orice moment al zilei, desfăşurării unor acţiuni de luptă la distanţă mare de forţele principale, efectuării unor raiduri în adâncul teritoriului unui presupus inamic, apărării de coastă.

Totodată au fost mobilizate avioane de vânătoare Su-27 şi Su-30SM din cadrul Districtului militar Sud (care cuprinde Crimeea şi litoralul rusesc al Mării Negre) pe aeroporturile militare din Crimeea, regiunile Krasnodar, Stavropol şi Rostov (sudul Rusiei).

Ca parte a exerciţiilor, Su-27 şi Su-30SM „vor trebui să simuleze interceptări ale unor ţinte aeriene, să execute operaţiuni de acoperire a avioanelor de atac, precum şi să efectueze atacuri asupra unor ţinte la sol”, indică Ministerul rus al Apărării în comunicat.

La manevre vor participa de asemenea militari din Armenia, Belarus, China, Myanmar şi Pakistan. Numărul contingentului străin nu depăşeşte 1.000 de persoane. În calitate de observatori vor participa reprezentanţi ai Azerbaidjanului, Indoneziei, Iranului, Kazahstanului, Tadjikistanului şi Sri Lankăi.

Exerciţiile „Caucaz-2020” se vor încheia la 26 septembrie şi vor fi supervizate de şeful Statului Major al Forţelor armate ruse, generalul Valeri Gherasimov, conform Agerpres.