Mercenari ruși pentru Siria, mascați în tabere de vacanță pentru copii

Mercenari ruși pentru Siria, mascați în tabere de vacanță pentru copii

Pe hîrtie, sunt clădiri pentru tabere școlare. În realitate, sunt ocupate de combatanți trimiși să-l apere pe președintele Bashar al-Assad.

În perimetrul unei baze a ministerului rus al Apărării aflată în sudul Rusiei, se află trei clădiri de cazarmă unde mai mulți martori au afirmat că au văzut cazați luptători ai unor firme private înainte să fie trimiși în Siria, sprijinită de Vladimir Putin.

Construcția acestor clădiri, potrivit Moscow Times, a fost comandată de o societate privată obscură, Megalain, fără documente accesibile public cerute pentru proiecte finanțate din fondurile publice. Megalain este o societate legată de omul de afaceri Evgheni Prigojin, cunoscut și sub porecla „bucătarul-șef al lui Putin”, care figurează și pe lista neagră a sancțiunilor americane pentru relațiile sale cu ministerul rus al Apărării.

O investigație Reuters nu a fost în măsură să stabilească eventualul rol al lui Prigojin în proiectul de construcție al clădirilor respective, și nici să determine cum Megalain a fost aleasă pentru a construi clădirile și cine a plătit. Dar secretul din jurul acestui obiectiv construit pe terenurile ministerului Apărării este un exemplu despre cum firme implicate în campania secretă din Siria sau combatanți privați susțin armata rusă și-și camuflează activitățile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Intervenția militară rusă în Siria a fost decisivă pentru a întoarce cursul războiului în favoarea aliatului Moscovei, Bashar al-Assad. O parte importantă a luptelor este dusă de combatanți militari aparținând unor firme private care lucrează în coordonare cu ministerul rus al Apărării, au declarat pentru Reuters zeci de persoane aflate la curent cu desfășurarea combatanților ruși în Siria.

Cazărmile situate în satul Molkino, în sudul Rusiei, sunt un punct de adunare pentru acești combatanți, potrivit martorilor care au vizitat zona. Un martor apropiat combatanților a declarat că o fotografie prezentată de Reuters despre acesta şi publicată pe site-ul uneia din companiile implicate în proiectul de construcție reprezenta o clădire folosită de luptători.

Responsabili militari nu au răspuns la întrebările presei legate de acest caz iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că administrația prezidențială nu știe nimic de construcție acestor cazărmi și că „nu este problema Kremlinului”. Nici firma Megalain nu a răspuns la o cerere scrisă a presei și nici la telefoanele indicate pentru contact.

Reuters a documentat timp de mai mulți ani cum combatanți privați luptă și mor în Siria folosind susținerea logistică și infrastructurile furnizate de către ministerul rus al Apărării. Autoritățile ruse au negat anterior că acești mercenari au o legătură cu statul. Au spus că toți cetățenii ruși care luptă în Siria de partea guvernului sunt persoane particulare care sunt „voluntare”.

Clădirile comandate de Megalain, a căror construcție a fost finalizată în 2015, se află pe teritoriul unei baze aparținând serviciilor de informații ale armatei ruse. Pentru a intra, vehiculele trebuie să treacă de un post de control operat de soldați înarmați care poartă uniforma ministerului Apărării, au observat jurnaliștii Reuters care au vizitat locația.

Existența acestor clădiri este divulgată în documentele judiciare examinate de Reuters care descriu un litigiu între Megalain și un antreprenor pe nume Sevzapstroi, implicat în construcții. O decizie judecătoarească califică una din clădiri „tabere de pionieri”, referință la taberele de vacanță de vară pentru copiii din epoca sovietică. Alte două sunt denumite clădiri de găzduire temporară pentru turiști.

Instanța citează un acord între Sevzapstroi și TD Vivahaus, un subcontractor al proiectului, ca sursă a acestor descrieri. Un responsabil al Vivahaus, o firmă de construcții aflată în litigiu cu Sevzapstroi, a declarat pentru Reuters că a fost obligată să „simuleze scopul clădirilor” în documentele oficiale depuse în cadrul proiectului.

Unul din propietarii firmei Megalain este Concord Management and Consulting, aparținând majoritat lui Evgheni Prigojin din 2003 în 2011. În momentul tranzacției cu baza din Molkino, Concord aparținea mamei lui Prigojin. Nu mai este listată. Din 2017, Prigozhin însuși a redevenit proprietar, potrivit bazei de date.

Cel de-al doilea co-proprietar al companiei Megalain, Lakhta, a fost fondată în 2003 de Yevgeny Prigozhin, care în acel moment era singurul proprietar. Lakhta a fost deținută în perioada 2013-2018 de Svetlana Sobirova. Ea a fost directorul de vânzări al proiectului imobiliar Park Lakhta, care, potrivit Spark, este deținut de soția lui Yevgeny Prigozhin, Lyubov.

Contactată prin telefon, Sobirova a spus că nu mai lucrează pentru Parcul Lakhta și a refuzat să comenteze mai departe.  Un manager pentru Vivahaus a declarat joi că firma nu a putut comenta deoarece tot personalul care lucra în companie în 2015 a plecat de atunci.

Reuters nu a primit niciun răspuns la cererile de comentarii adresate soției și mamei lui Prigozhin, prin forma Concord.

Site-ul internet al TD Vivahaus, într-o secțiune care prezintă portofoliul său de lucru pentru potențialii clienți, a publica  o imagine a unei clădiri care se potrivea exact cu una din structurile prezentate de documentele instanței.

Site-ul indica doar o "clădire rezidențială" în Molkino, fără a oferi detalii.

Reuters a arătat fotografia unuia dintre martori, o persoană apropiată de grupul care organizează combatanții privați și care a rămas în tabăra grupului din Molkino.

Martorul a declarat că acea clădire din fotografie face parte din tabăra folosită de luptători.

 A doua persoană a vizitat tabăra în două ocazii, anul trecut, când a căutat informații despre fiul său, care a plecat în Siria pentru a lupta cu combatanții privați.

Mai târziu a aflat că fiul său a murit. Tatăl avea de asemenea un prieten care lucra pentru informațiile militare la în tabăra adiacentă  clădirilor cazarmei.

Acesta a descris pentru Reuters locația exactă a instalațiilor, iar descrierea sa corespunde locației clădirilor plătite de Megalain.

Potrivit documentelor instanței, Megalain a transferat 86 milioane de ruble (1,4 milioane de dolari în acel moment) contractorului Sevzapstroi pentru a construi cele trei clădiri de la Molkino.

„Am convenit cu clientul să o denumim o frumoasă tabără de pionieri situată în apropierea Mării Negre”, a declarat managerul clădirilor, sub protecția anonimatului. Dar nu a precizat dacă se referă la  clientul său direct Sevzapstroi sau la clientul final Megalain.