Evenimentul Zilei > International > Rusia joacă tare cu Navalnîi. Spionajul rus îl acuză de trădare
Rusia joacă tare cu Navalnîi. Spionajul rus îl acuză de trădare

Rusia joacă tare cu Navalnîi. Spionajul rus îl acuză de trădare

Oficialii ruși au acreditat că Alexei Navalnâi este un spion străin și că s-a întâlnit cu un spion britanic pentru a transmite informații.

Rusia joacă tare cu Navalnîi. Ca orice regim care nu mai știe ce să facă pentru a fi credibil, Rusia spune despre Navalnîi că este spion britanic.

În acest sens, o televiziunea rusă RT a difuzat un film înregistrat de serviciile secrete rusești, în care un om de încredere a lui Navalnîi se întâlnește cu un diplomat britanic. Rușii spun că diplomatul este Wiliam Thomas Ford, spion la MI 6. Rusul este Vladimir Așurkov, director executiv la Fondul de Luptă împotriva Corupției, condus de Navalnîi. Despre acest fond, Ministerul de Justiție de la Moscova spune că are funcție de ”agent străin”.

Filmarea a avut loc în 2012, deci acum nouă ani. În acest timp, Navalnîi a fost victima unor tentative de asasinat prin otrăvire. Directorul lui Navalnîi poate fi auzit când cere sprijinul britanicilor.

„Sunt convins că serviciile speciale britanice anti-fraudă au acces la un volum important de informații, care pentru noi sunt inaccesibile. Sunt convins că serviciile speciale britanice au date care să confirme legăturile dintre Abramovici (Roman Abramocivi – n.r.), Usmanov (miliardarul Alișer Usmanov, acționat la Arsenal FC, n.r.), și oameni din Guvernul Rusiei. Cred că Marea Britanie este o țară europeană cheie, care poate exercita presiuni asupra Rusiei”, spune Așurov.

Rusia joacă tare cu Navalnîi. Al doilea filmuleț

Într-un alt filmuleț, același director executiv și om de bază a lui Navalnîi promite Fondul va dezvălui corupția din jurul unei bănci rusești. Rusia joacă tare cu Navalnîi, iar acest lucru este evident.

„Împreună cu Societatea londoneză Henry Jackson, vom publica un raport despre VTB-bank. Noi spunem că VTB este implicată în fapte de corupție. Că sistemul de gestionare a riscurilor nu funcționează. Și vom ajunge la concluzia că instituția reprezintă o amenințare pentru piețele financiare europene și pentru integritatea lor, deoarece banca este, acolo, un jucător semnificativ…”, a explicat Așurkov.

Pe respectiva filmare, diplomatul britanic propune fondului FBK să colaboreze cu Transparency Internațional. Și despre această fundație rușii spun că este implicată în activități potrivnice statului.

Londra îl vrea liber

Regatul Unit a cerut marţi “eliberarea imediată şi necondiţionată” a opozantului rus Alexei Navalnîi. Londra a denunțat decizia “perversă” a justiţiei ruse de a-l încarcera pentru o perioadă de peste doi ani.

„Regatul Unit cere eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Alexei Navalnîi şi a tuturor manifestanţilor paşnici şi jurnaliştilor arestaţi în ultimele două săptămâni”, a declarat şeful diplomaţiei britanice, Dominic Raab, într-un comunicat, estimând că decizia “perversă” a justiţiei ruse arată că ţara nu-şi îndeplineşte “angajamentele cele mai elementare aşteptate din partea oricărui membru responsabil al comunităţii inernaţionale”.

 

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: