Rusia împinge Moldova spre UE

Rezoluţia privind Georgia, adoptată ieri de Parlamentul European, susţine implicarea mai activă a UE în regiunea Mării Negre, şi, în mod special, accelerarea instituirii unei zone de liber schimb care să cuprindă Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.

Solicitarea parlamentarilor a fost confirmată chiar ieri de preşedinţia franceză a UE, care a subliniat că blocul comunitar trebuie să-şi consolideze parteneriatele cu statele de la Marea Neagră şi din Asia Centrală, atât pentru a-şi asigura propria securitate energetică, cât şi pentru a reduce dependenţa acestor ţări de Rusia. Un impuls asemănător a fost primit de politica de extindere a UE. 2009 ar putea fi un an-cheie în acest sens, în condiţiile în care Croaţia ar putea adera, iar Serbia ar putea primi statutul de stat-candidat, potrivit anunţurilor făcute de oficialii europeni.