Rusia îl condamnă pe americanul Paul Whelan pentru spionaj

Rusia îl condamnă pe americanul Paul Whelan pentru spionaj

Un tribunal rus l-a declarat vinovat de spionaj, luni, pe fostul pușcaș marin american Paul Whelan. Un process denunțat de diplomați americani ca unul nedrept și opac.

Fostul US Marine a fost condamnat la o pedeapsă de 16 ani cu închisoare, în urma unui proces cu ușile închise.

Paul Whelan, care deține pașapoarte American, britanic, Canadian și irlandez, se află în detenție după ce a fost arestat de agenții serviciului federal rus de securitate (FSB) în camera unui hotel din Moscova, la 28 decembrie 2018.

Procurorii moscoviți afirmă că Paul Whelan (50 de ani) a fost prins în flagrant delict având un stick USB care conținea „informații clasificate”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Whelan, care a pledat nevinovat, a declarat că i s-a întins o capcană crezând că pe acest dispozitiv pe care-l primise de la o cunoștință rusă se aflau fotografii de vacanță.

Diplomații americani au descries dosarul drept „un obstacol important” în ameliorarea relațiilor Moscova-Washington, deja aflate la cel mai scăzut nivel, și au declarat în mai multe rânduri că nu există nici o dovadă împotriva lui Whelan, cerând autorităților ruse eliberarea acestuia.

Ambasadorul American la Moscova, John Sullivan, a declarant, după aflarea verdictului, că rușii nu au produs nici o probă pentru a dovedi vinovăția lui Whelan și a cerut eliberarea lui imediată.

„Condamnarea lui este o batjocură a justiției”, a declarant Sullivan.

Procurorii ruși, care-l acuză pe Paul Whelan că ar fi cel puțin colonel în cadrul serviciului American de informații militare, au cerut tribunalului să-l condamne pe acesta la 18 ani de închisoare într-un penitenciar de maxima securitate.

Avocatul lui Whelan, Vladimir Zherebenkov, a declarat că clientul său a fost informat în timpul reținerii sale că va face parte dintr-un schimb de prizonieri cu un resortisant rus reținut în Statele Unite.

Ministerul rus de Externe a declarat agenției de știri RIA că a propus în mod repetat schimburi de prizonieri cu Statele Unite, fără a oferi detalii suplimentare.

Moscova a cerut în repetate rânduri Washingtonului să asigure eliberarea a doi resortisanți ruși - dealerul de arme Viktor Bout și Konstantin Yaroshenko, un pilot condamnat la 20 de ani de închisoare în Statele Unite pentru complot în vederea traficului de droguri.

Zherebenkov a declarat că Whelan nu a avut nicio obiecție în a cere oficial Rusiei să-l ierte, ceea ce, dacă i se acordă, ar putea garanta eliberarea lui, scrie Reuters.

Potrivit portalului rusesc RBC, care citează date ale anchetei, Paul Whelan este acuzat că ar fi încercat să obţină o listă cu componenţa unei diviziuni a FSB, scrie și Agerpres.

Judecătorul, care a pronunţat sentinţa luni, a declarat că acesta îşi va ispăşi pedeapsa într-un „lagăr cu regim sever”, potrivit AFP.

Prezent la pronunţarea sentinţei, Paul Whelan a anunţat imediat că o va contesta şi a denunţat un „simulacru de proces”, conform agenţiei de presă franceze.