Evenimentul Zilei > International > Rusia atacă SUA: „Secăturilor care fac asta de cealaltă parte a oceanului.” E o miză istorică!
Rusia atacă SUA: „Secăturilor care fac asta de cealaltă parte a oceanului.” E o miză istorică!

Rusia atacă SUA: „Secăturilor care fac asta de cealaltă parte a oceanului.” E o miză istorică!

Ziua internaţională a zborului omului în spaţiu a generat o nouă dispută între Rusia şi Statele Unite ale Americii.

Oficialii de la Moscova i-au acuzat pe omologii de la Casa Albă de „dezinformare” după ultimele mesaje ale autorităţilor americane care au marcat Ziua internaţională a zborului omului în spaţiu.

Rusia acuză că SUA au „uitat” să îl menţioneze pe primul autor al zborului istoric: cosmonautul sovietic Iuri Gagarin.

Conform AFP, citată de Agerpres, Departamentul de Stat american a publicat pe contul său de Facebook un scurt mesaj în limba rusă pentru cea de-a 59-a aniversare a primului zbor al omului în spaţiu.

Totuşi, americanii nu au citat numele lui Gagarin pe pagina de internet a Departamentului, ceea ce a stârnit mânia ruşilor.

„A-l trece sub uitare este o dezinformare şi o tehnică perfidă din epoca post-adevărului”, a transmis Ministerul rus de Externe într-un mesaj publicat pe Facebook.

„La 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a devenit primul om care a efectuat o misiune pe orbită, simbolizând pentru un timp dominaţia URSS în cucerirea spaţiului în faţa Statelor Unite.

Înainte ca astronauţii americani să pună piciorul pe Lună în 1969. Din 2011, 12 aprilie este oficial recunoscută de Naţiunile Unite ca Ziua internaţională a zborului omului în spaţiu”, arată sursa citată.

În acelaşi context, directorul Agenţiei spaţiale ruse (Roscosmos), Dmitri Rogozin, a răspuns pe Twitter: „Încercările de a şterge amprenta rusă din istoria lumii nu vor face ca memoria noastră să dispară, ci pe cea a secăturilor care fac asta de cealaltă parte a oceanului.”

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: