Revista americană de afaceri Forbes vorbește despre nervozitatea din acest weekend de la Moscova, la aflarea veștii că hackerii au vizat cu succes serviciul federal de securitate FSB. Hackerii au reușit să fure 7,5 terabytes de date, scrie Flux24.

Datele se refereau inclusiv la proiecte secrete dezvoltate de FSB pentru a controla rețelele sociale și a ajuta statul să-și despartă Internetul de restul lumii. Datele au fost transmise către mass-media pentru publicare.

BBC Rusia a împărtășit detalii despre proiectele cibernetice controversate, cum ar fi controlul asupra rețelelor sociale (inclusiv Facebook și LinkedIn). BBC a descris episodul drept posibil “cea mai mare scurgere de date din istoria serviciilor de informații rusești”.

Business Insider spune la rândul său că hackerii au expus proiectele secrete ale agenției de informații rusești în „cea mai mare scurgere de date” care a afectat vreodată instituția.

Proiectele cibernetice descoperite au inclus cel puțin 20 de inițiative non-publice, dar datele preluate nu conțin secrete guvernamentale rusești.

Te-ar putea interesa și: