Rusia a aruncat în aer acordurile de pace Minsk 2: alegeri separate ale ocupanților în Donbas. Pulsul planetei

Federația Rusă a făcut ultimul pas spre distrugerea totală a iluziilor legate de planul de pace de la Minsk 2. Rusia a organizat, în regiunile ocupate din Donetsk și Luhansk, în Estul Ucrainei, pseudo-alegeri, nesancționate la nivel internațional și respinse ca legitimitate de organizare, de către Occident. Acest fapt a pus, însă, în pericol acordurile de la Minsk și le-a trimis în desuetudine.

Potrivit acordurilor, în regiunile ocupate trebuiau retrase trupele și armamentele ruse dincolo de frontiera necontrolată de către Kiev, în regiunea Rostov pe Don, iar regiunea demilitarizată trebuia să intre sub autoritatea conducerii legitime de la Kiev, după care să aibă loc reîntoarcerea refugiaților și persoanelor dislocate intern pentru ca abia ulterior alegeri legitime să fie organizate potrivit legislației ucrainene.

Nu a fost să fie așa. Nu înseamnă că acordurile de la Minsk au fost inutile la data încheierii lor, și că statele implicate, Rusia, Ucraina, Franța și Germania, ar fi făcut gesturi inutile. Să ne amintim că, la ora încheierii acordurilor de la Minsk 1, Rusia avea nevoie de stoparea unor atacuri ucrainene care reduseseră sensibil zona controlată de către trupele ruse de voluntari și mercenari și soldați fără uniformă, respectiv trupe separatiste, susținute de armata rusă, până într-acolo încât a fost nevoie introducerea forțelor regulate ruse pe teren pentru a inversa cursul bătăliei de la Debaltsevo și relansarea ofensivei spre Donetsk, inclusiv bătălia pentru preluarea aeroportului din Donetsk. După aceea, la nivelul Minsk 2, formatul a ajutat în blocarea atacului susținut al Rusiei împotriva unei armate ucrainene decimate și a voluntarilor care au ținut piept cu greu ofensivei trupelor ruse și pro-ruse.

Pretinsele alegeri locale au o relevanță greu de precizat, de unde și izul de provocare și sfidare din organizarea lor, tocmai pentru a arunca în desuetudine sistemul de acorduri de la Minsk. În ziua când Vladimir Putin se întâlnea cu liderii francez și german, Emmanuel Macron și Angela Merkel, dar și cu omologul american Donald Trump, la celebrarea Centenarului de la terminarea Primului Război Mondial, la Paris, gestul alegerilor a făcut parte din categoria sfidărilor directe, a afirmării faptului pentru că pot să o fac și pentru că voi nu mă puteți împiedica să o fac. Și până acum, Rusia decidea liderii vremelnici de la Donetsk și Luhansk. I-a schimbat, i-a asasinat sau s-au omorât între ei, cu sau fără acordul Kremlinului, dar oricum niciodată populația locală nu a fost întrebată, așa cum nu a fost nici acum, în perspectiva organizării alegerilor, unde s-a desfășurat o combinație de propagandă de prost gust, plăți și atragere la urne într-o formulă electorală fără campanie, fără miză, fără supervizare și monitorizare, ca-n orice teritoriu ocupat. O aparență de scrutin electoral local fără nici un fel de relevanță.

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

Într-adevăr, de ce ar fi avut nevoie Rusia de validarea unor lideri locali? Chiar și la nivel de primari de orașe sau lideri regionali? De ce aveau nevoie liderii înscăunați prin forța armelor, bunăvoința Moscovei și susținerea formelor militare și paramilitare ruse de vreo legitimare prin vot a unei populații decimate, îmbătrânite, tâlhărite și hăituite la nivel local? Conducerea regiunilor se face, oricum, discreționar, pe baza forței militare și a dominației absolute ruse în regiune, nicidecum pe reguli democratice sau pe baza credibilității unor lideri și a legitimității și susținerii lor locale? Este evident că alegerile au reprezentat un joc. Un joc evident nerecunoscut la nivel internațional, care s-a vrut o sfidare a regulilor și a angajamentelor existente. Un test pentru comunitatea internațională pentru a vedea dacă există o reacție sau dacă, nu cumva, lumea se obișnuiește de fapt cu situația curentă. Cu realitatea impusă prin forța armelor de agresiunea militară din Estul Ucrainei.

Este evident că Rusia a făcut șarada cu liderii locali doar pentru a mai construi o pârghie și a complica și mai mult situația existentă. Nu a avut nevoie nici măcar să orchestreze și să sprijine o variantă care să mascheze măcar o aparență de competiție. Dar noii lideri aleși, care or fi aceia, vor putea fi impuși pas cu pas în întâlnirile bilaterale către Kiev, dacă acesta va fi foarte slab sau, după alegerile generale de anul viitor, va veni cineva mai naiv și credul la conducerea statului ucrainean. După modelul din Republica Moldova, unde OSCE a reușit să facă transformarea de la separatiști sancționați la nivel european la lideri locali, drumuri repetate și cărări bătătorite ale ambasadorilor acreditați la Chișinău și a diplomaților veniți din țară până la Tiraspol, așa speră să obțină în viitor o formă de legitimare a liderilor locali și în pseudo-republicile populare din Luhansk și Donetsk.

Gestul a fost criticat și condamnat unanim la nivelul tuturor cancelariilor. Ba mai mult, Statele Unite au adăugat, cu aceeași ocazie, noi companii și nume la lista de sancțiuni, întărindu-și și mai mult, și mai puternic, decizia de a nu recunoaște anexarea Crimeii și de a sancționa pe oricine face jocuri ce ar putea duce la afaceri cu regiunea sau forme de recunoaștere a acesteia. În contrapartidă, statele europene nu au sancționat numeroșii parlamentari care au făcut vizite plătite cu bani grei în Crimeea, pentru legitimarea noii achiziții de război hibrid a Moscovei.

Perspectivele sunt departe de a fi îmbucurătoare. Gestul de a organiza alegerile, dincolo de provocare și sfidare la adresa comunității internaționale și a oricăror acorduri avute, înseamnă și un pas înainte al Rusiei pe drumul consacrării unei situații de fapt și al impunerii unor lideri locali, intermediari, care să asume postura „celeilalte părți” în raport cu Ucraina, confirmând șarada războiului civil și dezlegând mâinele Rusiei de a se autointitula mediator, sau parte implicată în menținerea păcii, eventual, că tot se fac presiuni mari pentru o misiune a ONU în Donbas, care să aibă grijă de securitatea monitorilor OSCE, dar tot fără acces la frontiera comună ruso-ucraineană, necontrolată de autoritățile de la Kiev, și mai ales fără acces în zona ocupată. Dacă se poate să întărească, de facto, linia de demarcare din Donbas între Lumea Rusă și Occidentul ucrainean.