Rugăciunea pe care să o spui în ultima duminică de dinaintea Crăciunului

Rugăciunea pe care să o spui în ultima duminică de dinaintea Crăciunului

Creștinii îl sărbătoresc duminică, 22 decembrie, pe Sfântul Petru Movilă.

Creștinii îl sărbătoresc duminică, 22 decembrie, pe Sfântul Petru Movilă. Sfântul s-a născut în Moldova, dar a plecat în Polonia, unde s-a retras cu familia lui, după ce tatăl său a murit.

Sfântul Petru Movilă și-a închinat viața Bisericii și credinței, intrând în monahism la mănăstirea Lavra Pecerska. La vârsta de 31 de ani, el a devenit egumen al mănăstirii, după care a fost ales Mitropolit al Kievului, potrivit spynews.ro.

Sfântul Petru Movilă a înfiinţat un colegiu la Kiev şi a supravegheat scrierea unor cărţi despre viaţa călugărilor din Lavra Pecerska. Sfântul Petru Movilă a vrut să se cunoască şi despre icoanele făcătoare de minuni ale mănăstirii Lavra Pecerska, el traducând tratatele ale Sfinţilor Părinţi, pentru ca oamenii să pătrundă mai bine tainele credinţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rugăciunea puternică pe care este bine să o rosteşti către Sfântul Petru Movi

,,Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.

Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin".