Prima REACȚIE a lui Rudel Obreja după condamnare: „E timp în viață să ne SOCOTIM cu toate și cu toți”

Rudel Obreja a oferit prima reacție după condamnarea definitivă primită de la ÎCCJ.

„Am primit-o cu demnitate,asta e situația. Nu sunt de acord cu ce s-a întâmplat, este o mare mizerie, am spus lucrurile astea. Suntem într-o țară în care trebuie să respectăm decizia. Dacă asta au decis oamenii, eu respect. Aici e țara mea, am făcut multe pentru țara aceasta. Se pare că cine face ceva pentru țara asta e ostracizat. Sunt un luptător,sunt demn, am luptat o viață întreagă. Nu va fi un final aici, voi lupta până la ultima suflare. Sunt alții care fac rău, nu eu. Nu îmi e teamă de Dumnezeu. Am multe posibilități de a răsturna această decizie. Vom continua să lucrăm la acest dosar, care a fost unul la comandă, a plecat împotriva mea cu șapte acuzații. Nici măcar una nu s-a mai regăsit în dosar. Viața merge mai departe, nu am niciun mesaj pentru nimeni. Asta e treaba mea. O felicit pe doamna Udrea că a reușit să nu fie în închisoare. Nu am nimic cu nimeni. Avem timp să ne socotim cu toți și cu toate în această viață”