Rudel Obreja, condamnat alături de Elena Udrea în dosarul „Gala Bute”, a avut o reacție extrem de acidă din spatele gratiilor. După ce o instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o condamnare la cinci ani de închisoare în cazul amintit, fostul președinte al Federației Române de Box a susținut public, joi, 14 aprilie, că este deținut politic. Mai mult, acesta a solicitat să fie rejudecat, chiar cu riscul de a fi condamnat din nou.
Rudel Obreja a transmis public că este deținut politic și a solicitat să fie rejudecat în dosarul „Gala Bute”. Fostul președinte al Federației Române de Box a fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul cu pricina. O instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat, joi, 7 aprilie, sentințele în acest caz. Elena Udrea a primit o condamnare de 6 ani de închisoare cu executare, iar Rudel Obreja a fost condamnat la 5 ani de închisoare. El a făcut deja, din totalul pedepsei pe care i-au aplicat-o judecătorii, șapte luni de închisoare.
Rudel Obreja cere să fie rejudecat de urgență
Într-un mesaj intitulat „Opriți execuția politică”, Rudel Obreja a susținut că a fost condamnat politic și, din această cauză, se află după gratii în penitenciarul Rahova.
„Solicit tuturor practicanților de drept, să protesteze public, până la îndreptarea execuției politice la care am fost supus‼️ Apărați totodată CONSTITUȚIA și LEGEA în România‼️ (s-a creat un precedent deosebit de periculos‼️) Am fost trimis la închisoare printr-o decizie care pune în pericol INTEGRITATEA și SUVERANITATEA CONSTITUȚIONALĂ a României‼️ Domnilor sforari, dacă vă doriți din inimă să mă vedeți la închisoare, dați ordin să ne rejudece de urgență 1-2 termene și apoi să ne condamne iarăși”, a transmis fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja.
„Cereți apărarea valorilor fundamentale ale umanității”
Acesta a cerut avocaților, procurorilor și judecătorilor să salveze aparențele și, totodată, „viitorul României”.
„Repuneți ordinea constituțională în drepturile firești, respectând Legea Supremă, CONSTITUȚIA ROMÂNIEI. Așa cum s-a procedat în cazul avocatului Robert Roșu, puteți domnilor judecători, avocați, procurori să vă uniți și să cereți apărarea valorilor fundamentale ale umanității”, a transmis Rudel Obreja într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, adăugând ulterior că apelul său se adresează inclusiv Diviziei de Apărare a Constituției din SRI, Avocatului Poporului și Parlamentului.
„Rudel Obreja, condamnat politic, din penitenciarul Rahova”, a scris, în încheiere, fostul președinte al Federației de Box.
Ce i s-a propus ca să scape de pușcărie
În altă ordine de idei, amintim că la circa un deceniu de la evenimentele pentru care a fost condamnat, Rubel Obreja a relatat că ar fi putut să se salveze din această situație. În urmă cu aproximativ un an, bărbatul a spus că, dacă ar fi făcut ceea ce i s-a propus, probabil n-ar mai fi ajuns la pușcărie.
„În unul dintre momentele în care mă găseam acolo la anchetă a venit cineva într-o toaletă cu două cabine a DNA-ului. Nu era chiar foarte curat acolo. Nici n-am apucat să intru într-una din cele două cabine că a venit cineva lângă mine. Nu-l cunoșteam și nici n-aș mai putea recunoaște. Mi-a spus: «Dă-o pe Udrea și scapi! Dă-o pe Udrea! Dă-l și pe Băsescu! De ce îi ții în brațe?!». Și mi-a mai spus alte lucruri pe care n-aș putea să le spun”, spunea Rudel Obreja, în anul 2020.
Legătura cu Elena Udrea
Bărbatul a avut impresia că cel ce l-a contactat era un colaborator al DNA. Doar un astfel de om putea pune problema cu asemenea fermitate, a precizat el în emisiune.
„Eu cred că omul era din DNA. Modul în care s-a prezentat, cum arată și cum a vorbit, fermitatea. Asta mi-a indus mie… Așa l-am simțit energetic. În plus în DNA nu merge lumea așa la toaletă. Să zicem că a fost o întâmplare, doar că au mai fost trei situații. Am avut pe cineva în celulă într-o noapte. Era cu drogurile… A doua noapte n-am mai fost acolo”, a povestit fostul președinte al Federației de Box.
El a mai relatat că i s-au pus la dispoziție patru opțiuni prin care să dea relații despre Elena Udrea, dar a refuzat să dea curs propunerii.
„N-aveam cum s-o dau pe Elena Udrea pentru că Elena Udrea nu e a mea. Jargonul ăsta arată că așa au stat lucrurile. Și au fost patru modalități diferite prin care mi s-a cerut să o dau pe Elena Udrea. Să scriu lucruri despre dânsa. Într-una din cele patru situații mi s-a cerut să-l dau și pe domnul Băsescu. Existând această percepție că eu sunt parte din acest anturaj, că am anturaj cu doamna Udrea și cu domnul Băsescu”, a spus Rudel Obreja.