Administraţia prezidenţială a transmis un comunicat de presă privind informaţiile vehiculate de presă cu privire la eventualele analize economice trimise de către Cristian Sima preşedintelui Traian Băsescu, spunând că acesta din urmă nu a primit nicio analiză economică şi nu a fost consiliat în niciun fel de către Sima.
Potrivit propriilor declaraţii, consilier prezidenţial Iulian Fota, fostul consilier prezidenţial Alexandra Gătej şi fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, nu i-au prezentat preşedinte Traian Băsescu nici verbal, nici în scris materiale (mailuri, analize etc.) pe care le-ar fi primit de la Cristian Sima. Impresia consilierilor prezidenţiali a fost că Sima a propus soluţii nerealiste din punct de vedere al comportamentului unui stat în perioadă de criză, drept pentru care nu le-au prezentat preşedinte Traian Băsescu, s-a transmis prin Presidency.ro.