Viitoarea soție a lui Radu Mazăre, Roxana Mihalache, a oferit detalii noi despre modalitatea în care a decurs arestarea celor doi în Madagascar.
Iubita lui Radu Mazăre a făcut declarații la Penitenciarul Rahova, unde a venit să-și viziteze viitorul soț. Roxana Mihalache a oferit detalii despre episodul arestării din Madagascar.
„Eu am tot întrebat unde trebuie să mergem. Mi s-a spus că mergem la Poliție. Am întrebat ce s-a întâmplat, mi s-a spus că o să ne spună responsabilul. Am ajuns acolo și responsabilul nu mai apărea. Ne-au luat toate lucrurile și ne-au ținut arestați acolo în birou”.
Iubita lui Mazăre a spus că până atunci fostul edil al Constanței nu a intrat deloc în contact cu Poliția.
„Radu Mazăre nu a avut niciodată probleme la nivelul țării Madagascar. Poliția nu l-a deranjat niciodată cu nimic. Aveam o viață normală, plăcută, cu tot felul de activități. Eu, cu funcția pe care o am, nu aveam timp să stau la plajă. Mă ocup de tot ce înseamnă partea administrativă, de clienți”, a declarat Roxana Mihalache.
Fostul edil a fost adus în România din Madagascar, acolo unde s-a refugiat la finalul lui 2017. El a fost capturat de autorităţile malgaşe în urmă cu o lună şi apoi extrădat la Bucureşti.
Fostul edil are multiple condamnări în România. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
De asemenea, el mai are o condamnare de 9 ani şi 10 luni în dosarul „Polaris”, dar şi o condamnare de 6 ani şi 6 luni închisoare primită într-un dosar de abuz în serviciu, însă ambele decizii nu sunt definitive.