Propunerea Guvernului Dăncilă pentru funcția de comisar european, Rovana Plumb (foto) a fost acceptată de șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen, însă lista trebuie aprobată de Consiliul Uniunii Europene.
Azi președinta CE anunță și cum vor fi împărțite portofoliile, dar și proiectul propriu de organizare a Executivului de la Bruxelles. Recent, Evenimentul zilei anunța, pe surse politice, că Ursula von der Leyen este presată din două părți. Pe de o parte, Viorica Dăncilă și PSD, care insistă pentru nominalizarea Rovanei Plumb, de cealaltă parte Dacian Cioloș, care face presiuni ca reprezentantul României să fie Luminița Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană.
Viorica Dăncilă i-a cerut lui Dacian Cioloș să o susțină pe Plumb și i-a amintit că și ea, când era europarlamentar, l-a votat să devină comisar pentru Agricultură. Ieri, la aflarea veștii, Viorica Dăncilă a declarat că „numirea Rovanei Plumb în funcția de comisar european din partea României este o reușită pentru țara noastră”.
Lidera deputaților liberali Raluca Turcan spune că Guvernul riscă foarte mult cu numirea Rovanei Plumb și își atrage critici din partea popularilor europeni care nu o văd cu ochi buni. Ea a adăugat că audierile din Parlamentul European „nu sunt o joacă” și votul este foarte strâns. Turcan mai spune că decizia luată nu trebuie aplaudată atât de intens deoarece, potrivit cutumei, preşedintele Comisiei Europene nu respinge candidaturile și lasă ca evaluarea celor propuși să se facă de comisiile de specialitate.
Rovana Plumb a afirmat că se simte onoratăși mândră „ca om politic și cetățean care face parte din generația care a lucrat și lucrează intens la integrarea în Uniunea Europeană, un proiect care nu s-a încheiat odată cu aderarea noastră” că poate contribui la această construcție europeană.