Editura Evenimentul si Capital

Roşia Montană, mină de aur pentru aleşii locali

05ead4849a1b0cc7c377f20293d21a76
Autor: | | 57 Comentarii | 0 Vizualizari

Compania care vrea să extragă aurul din Apuseni a dat contracte unor firme de care nu sunt străini nici primarul, nici unii consilieri locali sau judeţeni, fie direct, fie prin rudele apropiate.

Proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană a devenit profitabil pentru unii înainte ca producţia propriu-zisă să înceapă. Compania care deţine licenţa, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), cheltuieşte anual câteva sute de mii de euro pentru a câştiga bunăvoinţa comunităţii locale, prin investiţii în infrastructură sau programe sociale. Banii ajung, printre altele, la firme controlate de actuali sau foşti aleşi locali, judeţeni ori ONG-uri, care ar avea astfel tot interesul să susţină derularea exploatării aurifere. În plus, printre angajaţii RMGC figurează consilieri locali sau, dacă nu ei, rude ale acestora. Oficialii se apără spunând că în zonă se găseşte foarte greu de muncă, dar în această situaţie, pentru compania minieră drumul spre obţinerea diverselor avize nu pare a fi greu. Un exemplu este cel al consilierului judeţean Adrian Dumitru Bendea (PDL), care este membru în Consiliul de Administraţie (CA) al RMGC, poziţie de pe urma căreia câştigă anual suma de 50.000 de lei, potrivit declaraţiei sale de interese completate în iunie 2009. În CA-ul companiei RMGC a fost numit la începutul anului trecut, cu mandat de patru ani, ca reprezentant al statului român (Ministerului Economiei - n.r.). Pe de altă parte, el nu ezită să facă afaceri, prin firma Ady International Tran sport, cu compania unde trebuie să susţină interesele statului. „Toată lumea a lucrat cu RMGC. Colaborez cu ei de când au venit, din ’97, pe comenzi - transporturi oameni, marfă etc., în funcţie de necesităţi. Pentru oricine face comandă lucrăm, numai să fie, că aici în zonă e o problemă. Trebuie să dau la oameni de lucru”, explică Bendea. Potrivit datelor de pe siteul Finanţelor, firma a realizat în 2008 afaceri de 104.000 euro şi are cinci angajaţi. Bendea spune că nu se află în conflict de interese: „Consiliul judeţean (CJ) nu dă nici un aviz pentru Roşia Montană, numai consiliul local dă avize. În CJ Alba nu s-a votat nimic, nici o solicitare de la RMGC”, ne-a spus el. RMGC, în asociaţii care susţin proiectul Totodată, Bendea este şi preşedintele Asociaţiei Patronale Munţii Apuseni. Organizaţia figura printre semnatarii unei scrisori deschise adresate recent autorităţilor de la Bucureşti, prin care se cerea demararea proiectului. Printre membrii asociaţiei figurează însă şi RMGC. INTERESE Şi sora primarului are contracte cu RMGC Un alt semnatar al scrisorii menţionate mai sus este ONG-ul Pro Dreptatea, condus de Marcu Blăjan, consilier local în Roşia Montană până în 2008. Despre Blăjan s-a scris în presa locală că a derulat afaceri cu RMGC, prin firmele sale, încă de când era consilier. „Bendea şi Blăjan au firme care ne fac servicii. Blăjan are singura firmă de construcţii de acolo şi a făcut lucrări pentru noi. L-am angajat să repare drumul din localitate. Bendea, întâmplător, transportă oamenii la dializă (prin firma Help Trans, unde administrator e soţia sa - n.r.)”, a explicat Dragoş Tănase, managing director al RMGC. Bendea spune însă că Help Trans nu are nicio legătură cu RMGC, ci are contract cu Nefromed, care la rândul ei ia banii de la Ministerul Sănătăţii, printr-un program al statului de susţinere a bolnavilor de diabet. De asemenea, Dragoş Tănase a declarat că nu există consilieri locali angajaţi în companie. „Nu avem angajaţi consilieri locali la RMGC. Prin 2001-2002, în perioada iniţială, cred că au fost unele cazuri, dar de când sunt eu în companie, nu”, a declarat Tănase. Întrebat ulterior, punctual, de spre con silierul local Burean Toma (PSD), el a admis că e angajat al RMGC. „Oamenii se apără de foame” Alţi doi consilieri au rude apropiate angajate la RMGC: este vorba despre fostul primar Virgil Nariţa (PSD), al cărui frate se află pe statele de plată ale firmei, şi Eugen Bobar (PNL), care are doi copii angajaţi acolo. Primarul comunei Roşia Montană, Eugen Furdui, spune că aceştia nu se află în conflict de interse. „Burean, Nariţa şi Bobar nu participă la deciziile care vizează RMGC, s-a votat în lipsa acestora”, a afirmat Furdui. De altfel, şi sora primarului are o companie care are contracte cu canadienii. „Sora are o firmă de trans porturi care prestează servicii pentru oricine e interesat din ţară”, admite, indirect, Furdui, spunând că nu e în conflict de interese. De altfel, şi sediul primăriei se află într-o clădire care aparţine tot companiei canadiene, căreia îi plăteşte chirie. Furdui a explicat că singura firmă care a făcut angajări în aceste timpuri de criză este RMGC, iar în comună mai sunt vreo 10 SRLuri cu 2-3 angajaţi. El mai spune că „oamenii din comună abia se apără de foame, de la o zi la alta”.

Cui i-a lasat averea Karl Lagerfeld! Incredibil la cine ajung cele 250 de milioane de euro! Nimeni nu se astepta la ASA CEVA...

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:04 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.”