PATRONUL Romprest, Florian Walter, a fost DAT ÎN JUDECATĂ. Fosta soție îi cere DESPĂGUBIRI enorme. Ce s-a ÎNTÂMPLAT în interiorul companiei

Omul de afaceri Florian Walter, patronul firmei de salubrizare Romprest, a fost dat în judecată de fosta sa soție, Rebeca Walter, pentru jumătate din acțiunile cesionate către fiul din prima căsătorie a patronului, Alexandru Cosmin Walter.

Cei doi au fost căsătoriți pentru 20 de ani, din 1996, până în 2016. Rebeca Walter îl acuză pe fostul soț că a cesionat jumătate din acțiunile deținute de Detaco Ltd, cel mai mare deținător de acțiuni de la Romprest, fără știința sa, potrivit Lumea Justiției.ro.

 

Detaco Ltd Canada, a fost înființată la 28 mai 2012 la Montreal, având ca unic acționar LMTC Management Ltd, un off-shore cu sediul în Seychelles, deținută de Florian Walter. Firma canadiană deține 42% din acțiunile de la Romprest Service SA, conform datelor de la Registrul Comerțului.

Fosta soție a omului de afaceri a cerut în instanță anularea a două acte de transfer de acțiuni, direcționate de Florian Walter către fiul său. Rebeca Walter argumentează că documentele au fost elaborate fără consimțământul acesteia și au ca scop „retragerea bunurilor din devălmășie”, încetarea stării de coproprietate care vizează acțiunile de la Detaco Ltd. și împărțirea acestora în raport 50%-50%.

Fosta soție a patronului Romprest cere plata de daune, reprezentând contravaloarea a 50% din acțiunile Detaco, conform art. 345 alin. 2 din Codul civil.