Violenţele de la Paris, în care zeci de persoane au atacat grupurile de romi în urma zvonului legat de „ambulanţa albă” au captat prim-planul jurnalelor de ştiri din toată lumea. Cum s-a ajuns la această „psihoză”, cum a fost descrisă de autorităţile franceze? Deocamdată nu se ştie decât că acest fake news, cum a fost catalogat de purtătorul de cuvânt al poliţiei din Seine-Saint-Denis, ar fi apărut în urmă cu aproximativ 10 zile, timp suficient pentru a se rostogoli şi a inflama spiritele până la paroxism.

O posibilă legătură ar putea fi prezenţa unei ambulanţe a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în taberele de romi, aşa cum reiese în partea a II-a a reportajului „EXCLUSIV. Infernul taberei ţigăneşti din Paris. De ce nu vor să se întoarcă în România| VIDEO”.

Partea I, despre atmosfera de Ev Mediu din taberele de romi de la periferia Parisului, poate fi citită AICI.

„La început cinci, apoi zece, apoi cincizeci, apoi cine ştie câţi romi… Senzaţia este ciudată, fiindcă se poate trece instantaneu de la simpatie la agresiune fizică, de la confesiune la violenţă. E aproape suficient ca un nemulţumit să-şi verse năduful pe noi sau să se întrebe, aşa cum s-a şi întâmplat în zona unor romi „bucureşteni”, cu voce tare, ce puii lui căutăm acolo şi situaţia ar fi devenit delicată. Din fericire, cu excepţia unor perioade uşor tensionate, calmul a marcat dialogul cu, să zicem, amfitrionii noştri.

Este greu de înţeles cum nişte oameni îşi pot lăsa casele, aşa mici sau urâte cum ar fi ele în ţară, pentru a trăi, măcar şi pentru câteva luni, în infernul de la Saint-Denis. Şi este aproape imposibil de explicat cum, un astfel de loc, despre care cred că în România nu ar putea exista, poate strânge în mijlocul Europei atâta durere, disperare, mizerie şi speranţe la un loc. În principiu, dorinţa principală a locuitorilor acestui „Platz” - poate cel mai mare de acest fel din Europa, care adăposteşte aproximativ 1.000-1.500 de suflete, dintre care peste 800 sunt copii mici, unii chiar născuţi acolo, este aceea de a câştiga un ban.

„Murim de foame în ţară, e toţi pe capul nostru acolo”, este răspunsul invariabil la întrebarea „De ce?”. De ce au ales să stea în gunoaie şi noroi? „Fiindcă acasă iau pielea de pe noi, numai şpăgi şi ciubucuri vor.” Dacă au auzit de programele de integrare, de banii investiţi pentru integrare? „De unde bani pentru noi, că îi iau tot ştabii”, este răspunsul aproape standard, singurele diferenţieri fiind de natură anatomo-lingvistică. Al doilea motiv invocat de toţi cei întrebaţi este acela al asistenţei medicale gratuite din Franţa.

„Venim aici, ne face bine copiii, ne internează, ne îngrijesc”, spune Elena, ea însăşi fiind beneficiara sistemului sanitar francez. Tot în „Platz” l-am întâlnit pe nea' Sile, un bătrân venit din Spania, „unde a înţărcat bălaia”, special pentru a se opera în Franţa. „Am randez-vous la spital săptămâna viitoare, mă operez de prostată. În România, cu toata şpaga dată, nu am reuşit să mă vindec, iar în Spania nu mai e de stat”, zice Sile.

Trebuie spus că la intrarea în tabără am întâlnit o ambulanţă - despre care am aflat că vine zilnic - aparţinând Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Fără a dori să dea declaraţii în acest sens, personalul medical a confirmat faptul că preia zilnic, spre tratare, pacienţi din „Platz”. Al treilea motiv pentru care romii îndură mizeria din Saint-Denis este, poate nu o să credeţi, acela al educaţiei. „Dacă eu sunt aşa cum sunt, măcar ei - şi arată către cei şapte copii- să umble la şcoală, să nu mai fie proştii satului”, spune Mariana.

Pentru a putea beneficia de educaţie, însoţitorii mei au cerut o listă cu copiii, dar şi cu adulţii care vor să fie înscrişi în sistemul educaţional. După câteva zile, la data plecării mele, lista promisă era inexistentă şi cel care s-a jurat pe viaţă şi pe copilaşii lui să o întocmească, de negăsit.

Cei mai mulţi romi chestionaţi au spus că nu fură, că trăiesc de pe urma „gubelelor”, unde francezii îşi aruncă atât gunoiul zilnic menajer, cât şi lucrurile nefolositoare. Şi aici, gunoiul se împarte în mai multe categorii. În primul rând, este cel metalic, pe care „les roms roumaine” îl duc la centrele de colectare, întocmai ca în România. Încarcă dubele cumpărate la a zecea mână, sau chiar găsite abandonate pe stradă, şi duc tot ce înseamnă metal descoperit în gunoaie, pe stradă. Sau aproape. „

„Ce e bine acilea”, spune Sandu, un fel de şef al aşezării de băcăuani, este că nu ne opreşte nimeni să ne întrebe ce e cu feru ăsta. Nu trebuie să dăm atâta şpagă ca în România. Aici nici nu e nevoie să furi, aruncă francezu', aşa e de mult, că nu trebuie decât să aduni”. În spatele lui e un morman de maşini de spălat a căror stare atestă că au plecat de bună voie şi nesilte de nimeni din casele proprietarilor lor. Dar fierul nu este singura „comoară” de la „gubelă”. „Acilea, la alimentară, tot ce expiră pe rafturi este aruncat la gunoi. Poţi mânca pe săturate, spune o femeie care poartă, evident, un copil în spinare. Dar e şi periculos, câteodată.

„Într-o zi m-au prins poliţaii cu sacul plin de pâine şi au spus că am furat-o, se plânge femeia cu copilul pe grumaz. Nu era aşa, erau doar ei supăraţi. M-au ţinut pe mine şi pe asta mică o zi la comisariat, au vrut s-o dea la înfiat, dar am urlat şi m-am opus şi mi-au dat drumul”. În pofida acestor întâmplări, aproape tot universul romilor din Saint-Denis se învârte în jurul pubelelor de gunoi pe care francezii le umplu în fiecare zi. 

Sursa foto: Wikimedia Commons