Romeo Beja , fostul „locotenent” al lui Miron Cozma, revine cu o nouă contestație la executare în încercarea de a scăpa de celula închisorii. Beja a fost condamnat la cinci ani de detenție pentru Mineriada din 1999, dar pentru că a fugit din țară, mandatul de executare n-a fost pus în aplicare.
Cel puțin până acum doi ani, când fostul lider sindical s-a întors pentru a se constata că s-a îndeplinit perioada de prescriere, însă n-ar fi calculat corect și a fost imediat încarcerat chiar de pe holurile Curții de Apel. Romeo Beja încearcă acum, la instanța supremă, să-i convingă pe judecători să-l elibereze. Contestația sa va fi judecată pe data de 10 ianuarie a.c. Fostul vicepreşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, organizația sindicală înființată şi condusă de Miron Cozma, rămâne cel mai cunoscut hunedorean fugar. Pentru a i se anula condamnarea, Romeo Beja ar fi trebuit să depună la instanța de judecată o acțiune prin care magistrații să hotărască dacă se îndeplinesc termenele şi condițiile de prescripție. Așa au pus mâna autoritățile pe el, fiind săltat chiar din sala de judecată a Curții de Apel București și dus la penitenciar.