Vineri dimineață, o escortă a Poliției Române a adus în țară din Chile un român în vârstă de 56 de ani, cu domiciliul în Cluj, condamnat pentru trafic de droguri.
Românul încarcerat de 20 ani în Chile a fost adus în România
George Dan Rusu a fost condamnat în Chile pentru trafic de droguri la 25 de ani de închisoare. Arestat în 2004, a executat o parte din pedeapsă acolo și a solicitat transferul în România pentru continuarea executării pedepsei. Curtea de Apel Cluj a aprobat cererea sa, iar acum va executa cei 5 ani rămași din pedeapsă în țară. Transferul a fost realizat de Biroul Național Interpol, cu sprijinul Ministerului Justiției, iar acum va fi încarcerat în România.
Condamndat la 30 de ani de închisoare pentru trafic de droguri
George a fost arestat în anul 2004 în Chile și ulterior condamnat la 30 de ani de închisoare pentru trafic de droguri. Cantitatea era uriașă, de mii de kilograme.
În 2023 acesta a făcut greva foamei, în semn de protest. În martie 2021, Tribunalul Cluj a admis extrădarea sa, însă mult timp nu s-au făcut demersuri în acest sens.
„După 19 ani petrecuți în temnița chiliană, George a intrat în greva foamei în urmă cu 10 zile. De ce? Pentru că în urmă cu doi ani, în luna martie 2021, Tribunalul Cluj i-a admis cererea de transfer în România, pentru a își ispăși aici, într-un penitenciar românesc, restul de pedeapsă. Nu a mai venit însă nimeni după el. Așteaptă de doi ani de zile să fie adus în țară”, a scria în mediul online Marius Balo, un alt român închis în China.
Povestea românului închis în Chile
În urmă cu un an, un alt român, Marius Balo, care a stat timp de opt ani într-o închisoare din China, a povestit drama lui George Dan Rusu.
Marius Balo povestea că în situația lui Rusu George nu exista un motiv clar cu privire la extrădarea în România.
„Situația lui cu transferul seamănă izbitor cu a mea. Și transferul meu a fost aprobat și nici în cazul meu nu a mai venit nimeni după mine. Am tot așteptat doi ani de zile până mi s-a terminat sentința.
Am avut noroc că mi s-a terminat însă George mai are 11 ani de executat. Nu cere să fie eliberat ci doar să beneficieze de acest drept pe care îl are un cetățean român întemnițat într-o țară străină. Să fie adus acasă. Este dreptul lui. În cazul meu s-a adus ca scuză pandemia, în cazul lui se pare că nu există nicio scuză.
Îmi pun totuși o întrebare. Întrebarea este dacă sunt eu oare mai bun sau mai rău decât George. Nu-mi pot imagina faptul că el a petrecut deja 19 ani acolo, de aproape trei ori mai mult timp decât am petrecut eu. Cum poate un om să reziste mental atât de mult timp într-un asemenea loc? Nu-mi pot da seama, nici măcar să încerc să îmi imaginez nu pot”, a scris în 2023 Marius Balo.