Românii vor alt operator de telefonie

De marţi, românii pot să plece cu numărul de telefon în altă reţea. Peste 650 de persoane au depus deja cerere de portare.

La trei zile după introducerea portabilităţii în România, peste 650 de clienţi ai operatorilor de telefonie au depus cerere pentru a se muta în altă reţea, ne-au declarat reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC). Începând de marţi - 21 octombrie - şi în România orice utilizator poate să treacă la un alt operator de telefonie păstrându-şi numărul.

În prima zi, utilizatorii serviciilor de telefonie din România au depus 97 de cereri de portare a numărului. În a doua zi, numărul acestora aproape s-a dublat, ajungând la 183. Joi, alte 372 de persoane au făcut o astfel de cerere. „În primele trei zile, numărul de cereri s-a dublat de la o zi la alta“, au declarat reprezentanţii ANC.

Cosmote, optimist

Conform unor surse din interiorul companiei, numărul celor care au solicitat în prima zi de portabilitate să se mute în reţeaua Cosmote a fost de patru ori mai mare decât a celor care şi-au manifestat intenţia de a pleca. „Suntem foarte optimişti că prin portabilitate vom atrage şi mai mulţi clienţi în reţeaua Cosmote“, ne-a declarat sursa citată. La Orange România, liderul pieţei, numărul celor care au făcut cerere să intre în reţea în prima zi este cu 30% mai mare decât al celor care au decis să renunţe la serviciile operatorului, conform unui reprezentant al companiei. „E prematur să facem estimări, dar nu ne aşteptăm la migrări semnificative“, au declarat reprezentanţii Orange.

Niciun reprezentant Vodafone România nu a dorit să făcă declaraţii legate de acest subiect. Cei care doresc să schimbe operatorul păstrându-şi numărul de telefon găsesc toate informaţiile necesare la adresa de internet „www.portabilitate.ro“.

STATISTICI

Portări masive în Europa

În UE, de la lansarea acestui serviciu în 2003, aproape 47 de milioane de persoane au renunţat la serviciile unui operator de telefonie mobilă în favoarea altuia fără schimbarea numărului, conform datelor prezentate de Martin Selmayr, purtătorul de cuvânt al comisarului UE Viviane Reding. Cei mai mulţi utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă care şi-au portat numărul s-au înregistrat în Finlanda. Acolo, 68% dintre utilizatori şi-au mutat numărul în altă reţea.

Pe locul doi se află Danemarca, unde 42% dintre utilizatorii de telefonie mobilă au schimbat operatorul. În privinţa telefoniei fixe, datele arată că aproape 19 milioane de abonaţi din statele membre UE şi-au portat numărul de telefon că- tre alt operator de profil. Cele mai multe numere fixe portate sunt consemnate în Olanda - circa 4 milioane şi în Spania - peste 3 milioane.