Evenimentul Zilei > Economie > Românii, striviți de creșterea prețurilor. Marile majorări vor apărea în această toamnă. Care sunt cele mai expuse produse
Românii, striviți de creșterea prețurilor. Marile majorări vor apărea în această toamnă. Care sunt cele mai expuse produse

Românii, striviți de creșterea prețurilor. Marile majorări vor apărea în această toamnă. Care sunt cele mai expuse produse

În continuare, în această toamnă, inflația va crește semnificativ, iar prețurile se vor majora în lanț, la bază stând scumpirea energiei și a combustibilului.

Creșterea tarifelor la energie și combustibili a atras după sine și o majorare a prețurilor și la alimentele de bază. În luna august a acestui an, inflația a ajuns la 5,25%, în comparație cu aceeași lună a anului trecut. Energia electrică, uleiul, gazele și carburanții sunt produsele care s-au scumpit cel mai mult față de august 2020.

Majorări de prețuri la produse de bază, marele val vine în această toamnă

Datele oferite de Institutul Națioanal de Statistică (INS) arată că, în luna august, cel mai mult s-au scumpit produsele nealimentare, cu aproape 8%. Tarifele serviciilor au crescut și ele cu aproape 3%, iar alimentele s-au scumpit față de august 2020 cu 2,7%.

Energia electrică s-a scumpit însă cel mai mult. Românii trebuie să scoată din buzunar cu aproximativ 25 lei în plus la fiecare sută de lei facturată. Și pentru gaze plătim mai mult, cu peste 20% decât în vara anului trecut. Scumpirile nu se vor opri aici, pentru că un nou val va fi resimțit în această toamnă.

Cei de la INS au arătat că un litru de combustibil costă acum cu peste 14% mai mult ca în august 2020. Anul trecut, șoferii puteau cumpăra litrul de benzină și motorină cu circa 4,5 lei, acum trebuie să plătească în jur de 6 lei.

În ceea ce privește alimentele, majorări de prețuri s-au înregistrat la ulei, telemea de oaie, pește proaspăt și margarină. Există, însă, și produse și servicii care sunt mai ieftine acum. Prețul cartofilor a scăzut cu circa 33%. Prețuri mai mici au fost și la fructe, citrice și bilete de avion.

În teorie, Florin Cîțu susține creșterea salariului minim

În aceste condiții economice dezastruoase, premierul Florin Cîțu spunea în această săptămână: „Reprezentanții sindicatelor și patronatelor susțin această măsură și, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim. Avem nevoie de o formulă predictibilă și transparentă, astfel încât oamenii să știe exact cu cât crește salariul minim în fiecare an. Predictibilitatea e cheia!.”

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: