De la Orange Concept Store din Bucureşti, magazin deschis la miezul nopţii de joi spre vineri, circa 120 de clienţi au plecat cu telefonul acasă.
Orange România, operatorul care are exclusivitatea pentru vânzarea iPhone în România, estimează că, până la sfârşitul anului, va vinde câteva zeci de mii de unităţi pe piaţa locală. „iPhone este un terminal deosebit, captivant, cu numeroase capabilităţi multimedia şi sunt sigur că utilizatorii români vor fi interesaţi de oferta noastră. Credem că, până la finele anului 2008, vânzările iPhone vor însuma câteva zeci de mii de unităţi“, a declarat ieri Richard Moat, directorul general al Orange România.
Orange a început, ieri, de la ora 0.00, vânzarea terminalelor iPhone în ţara noastră. În acest moment, telefonul este disponibil în magazinele Orange precum şi în magazinele unora dintre partenerii operatorului.
Coadă de 120 de oameni la ora 1.00 noaptea
La magazinul din Bucureşti, în jurul orei 1.00 s-au strâns circa 120 de clienţi, dornici să cumpere iPhone 3G. Restul au fost reprezentanţi ai presei - în număr destul de mare -, curioşi sau angajaţi şi oficiali Orange România. Deoarece intrarea s-a făcut pe bonuri de ordine, reprezentanţii operatorului ne-au declarat că numărul celor care au achiziţionat în acest magazin telefonul a fost, de fapt, ceva mai mare.
„Dacă erau cupluri sau fraţi au intrat şi câte doi pe acelaşi bon“, ne-au spus aceştia. La abonament, un astfel de terminal costă între 179 şi 489 de euro, iar în varianta cu cartelă preplătită, între 529 şi 609 euro. Cei care doresc să decodeze telefonul din reţeaua Orange vor trebui să scoată din buzunar încă 100 de euro.
Întrebat de ce costurile achiziţionării unui iPhone 3G sunt atât de ridicate în România, Richard Moat - directorul general al Orange România - a declarat că „veniturile pe cap de utilizator sunt mici în România în comparaţie cu alte ţări în care terminalul a fost lansat.
De aceea a fost imposibil să-l subvenţionăm mai mult“. Dacă în SUA mulţi fani au plătit pentru a fi primii care pun mâna pe popularul telefon, în Polonia, Orange a plătit figuranţi pentru a fi sigur că lansarea va fi un succes, scrie Reuters.
O sursă din interiorul companiei a declarat pentru agenţie că au fost plătiţi oameni pentru a sta în faţa magazinelor în care s-a lansat iPhone. Întrebaţi dacă şi în România au apelat la o soluţie similară, reprezentanţii Orange au refuzat să ofere un răspuns clar.
„Au fost 119 bonuri distribuite şi acestea s-au împărţit doar celor care-şi exprimau dorinţa fermă de a cumpăra un terminal iPhone 3G şi după verificarea faptului că dispun de toate documentele necesare. Niciunul dintre cei 119 nu era angajat de Orange să cumpere un telefon sau să se pretindă că este acolo ca să cumpere unul“.
Cu toate acestea, foarte mulţi dintre cei aflaţi în faţa magazinului, circa 80 după unele surse, au plecat fără a achiziţiona terminalul. Dacă au fost animatori sau simpli oameni curioşi este greu de spus.
SURPRIZĂ
Primii posesori au avut parte de promoţii
Clienţii care au avut bonul de ordine cu numărul 1 în toate cele 6 magazine Orange din ţară în care telefonul a fost lansat oficial la miezul nopţii de joi spre vineri, au beneficiat şi de o promoţie. Dacă au comandat un iPhone 8 GB, au primit unul cu capacitate de stocare de 16 GB, iar dacă au comandat direct unul cu memorie de 16 GB, l-au achitat la preţul unuia de 8 GB. Primul cumpărător din Bucureşti a fost Dragoş F.