Românii se căsătoresc mai ieftin în Ungaria

Locuitorii din vestul ţării preferă să facă o nuntă mai ieftină peste graniţă, decât una tradiţională acasă.

Arădenii care doresc să îşi organizeze nunta în locuri deosebite şi să facă economii faţă de o nuntă organizată în Arad, îşi mută petrecerea din noaptea nunţii peste graniţă, în Ungaria. Ideea i-a venit unui organizator de evenimente din Arad, Luminiţa Cătană. Ofertele au fost prezentate la cel mai mare târg de nunţi din vestul ţării, organizat în weekend de Expo Arad Internaţional.

Plecarea peste graniţă va fi încurajată, pe lângă serviciile de mult mai mare calitate, şi de faptul că la Arad trebuie să-ţi închiriezi sala cu multe luni înainte de organizarea nunţii. O nuntă în Ungaria înseamnă o economie de 1.000-2.000 de euro. Dacă la noi ar costa o nuntă cam 200 de milioane lei vechi, în Ungaria este cu 30-50 de milioane lei vechi mai ieftin. Din start s-ar economisi 1.000-1.500 de euro sau chiar mai mult. O reţetă promiţătoare

„Am găsit un loc, o pensiune lângă oraşul maghiar Szeged. Este o suprafaţă destul de mare, cu un lac frumos, cu multă natură, cu pomi mulţi, cu băncuţe. Totul e foarte îngrijit. Este impecabil. Au inclusiv cai şi trăsură. Un meniu costă 600.000 lei vechi, un meniu cu cinci feluri de mâncare, care la noi costă minimum 1.200.000 lei vechi“, explică Luminiţa Cătană. Reţeta nunţii peste graniţă este cât se poate de simplă.

„Cununia de la primărie şi cea de la biserică se fac la Arad, în zilele de marţi sau joi. Apoi, peste câteva zile sau peste o săptămână, depinde când cade weekendul faţă de când ai organizat căsătoria civilă şi religioasă, închiriezi un autocar modern, silenţios şi îţi duci prietenii acolo. Ba chiar s-ar putea face şi în aceeaşi zi. Este un cadru foarte romantic, se pot organiza jurămintele. E la două ore şi jumătate de mers cu maşina. E ceva extrem de deosebit pentru nunţile în aer liber“, spune Luminiţa Cătană. Mergem la ştrand, de ce nu şi la nuntă

Luminiţa are deja muşterii. Lucian şi Bianca, doi tineri arădeni, se vor căsători anul acesta, iar când au aflat de posibilitatea nunţilor în Ungaria, au luat decizia de a se orienta spre ţara vecină. „Mergem la cumpărături sau la ştrand în Ungaria, de ce nu ne-am face nunta acolo? Vrem doar să vedem mai multe imagini cu locul în aer liber sau chiar să mergem acolo pentru a vedea cum arată zona. Sună tentant“, spune Lucian. Printre localităţile din Ungaria care au deja mare căutare pentru petreceri private se numără cele din apropierea graniţei cu România, printre care Oroshaza, Szeged, Gyula sau Mako.