Românii preferă guvern incompetent, dar cinstit

Corupţia ar fi acceptată totuşi de 41% dintre cei chestionaţi de CURS, cu condiţia ca ei să o ducă mai bine. Dacă ar avea de ales între un guvern incompetent, dar cinstit şi un cabinet competent, dar nu prea cinstit, românii ar opta pentru prima variantă.

Potrivit sondajului CURS efectuat la cererea „Evenimentului zilei“, 52% dintre români preferă un executiv format din oameni cinsiţi, dar nu prea competenţi, în vreme ce doar 29% ar vrea ca guvernul să fie compus din persoane competente, dar nu prea cinstite. Aproape fiecare al cincilea respondent la chestionarul CURS nu a ştiut să facă o alegere între cele două variante.

CURS a întrebat şi în ce măsură sunt cei chestionaţi de acord cu afirmaţia: „Dacă oamenii o duc bine, contează mai puţin dacă există corupţie“. 53% dintre respondenţi sunt în dezacord sau chiar în dezacord total cu o astfel de sentinţă. Doar 41% ar accepta corupţia, cu condiţia ca ei să o ducă bine, iar 6% nu au ştiut ce să răspundă.

De altfel, din datele pe care EVZ le va prezenta în următoarele zile, se va putea observa că electoratul este în continuare extrem de preocupat de corupţia din ţară, iar imaginea unor partide este asociată acestui fenomen.

Băsescu: Taubman să se uite în ţara lui

Răspunsurile sunt foarte interesante în condiţiile în care, la alegerile locale, mai mulţi primari cercetaţi pentru fapte de corupţie - de la Radu Mazăre (PSD) la Gheorghe Falcă (PDL) - au fost realeşi din primul tur. „Dacă alegătorii au hotărât să tolereze corupţia, atunci nu ar trebui să se plângă că taxele pe care le plătesc ajung în buzunarele cuiva“, a fost comentariul ambasadorului SUA, Nicholas Taubman, la o întrebare referitoare la acest fenomen.

Preşedintele Traian Băsescu i-a replicat ieri ambasadorului că dacă vorbeşte de corupţie l-ar „ruga să privească în ţara dânsului la sistemul bancar“ , în care e „un dezastru“, din cauza „lipsei de corectitudine“. „Nu neg corupţia din România, dar lecţii nu prea ar trebui să mai primim“, a spus Băsescu.

O majoritate zdrobitoare a celor chestionaţi de CURS cred că scandalurile politice contribuie la deteriorarea nivelului de trai al românilor. Nu mai puţin de 71% sunt de acord cu afirmaţia potrivit căreia „scandalurile politice din ultima vreme au făcut ca românii să trăiască mai prost“.

Doar 22% resping această apreciere, iar 7% nu au un răspuns. Opinia românilor pare a veni oarecum în contradicţie cu stilul de conducere al preşedintelui, dar şi cu afirmaţiile acestuia. „Evoluţie pozitivă fără dispută nu există. Totul este până la ce limită se împinge disputa. (...) O societate liniştită nu e în firea omului“, a filosofat şeful statului, pe 27 octombrie, la Suceava.

Sondajul CURS a fost realizat la cererea „Evenimentului zilei“, în perioada 10-23 octombrie, pe un eşantion de 1.103 persoane, iar interviurile au fost de tipul faţă-în-faţă. Marja de eroare este de plus/minus 3%.