Românii o știu! Ne îndreptăm spre un dezastru economic. Nu mai e cale de întoarcere

Românii o știu! Ne îndreptăm spre un dezastru economic. Nu mai e cale de întoarcere

Nu mai puțin de 70% dintre români consideră drept „proastă'” situația economiei din România.

Potrivit datelor furnizate de ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene, 70% dintre români consideră drept „proastă'” situaţia economică din România, în creştere cu şapte procente faţă de toamna anului trecut. Printre cei mai nemulțumiți cetățeni din UE cu privire la situația economică din țara lor se numără și (82%), francezii (76%), italienii (89%), spaniolii (88%) sau grecii (91%).

În acelaşi timp însă, potrivit sondajului efectuat în iulie şi august 2020 pe un eşantion de 1.112 de respondenţi, 60% dintre români percep drept „bună” situaţia economică gospodăriei lor, iar 39% o consideră „proastă”, mult mai mulţi decât media UE (28%).

În ceea ce priveşte situaţia locului de muncă, 46% dintre români o percep drept „bună” şi 30% drept „rea”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Românii, mai optimiști decât media UE

Potrivit sondajului, 44% dintre români (49% media UE) se aşteptau ca situaţia economică a ţării să fie mai proastă peste 12 luni, iar 23% anticipau că va fi mai bună. De asemenea, 44% dintre români cred că situaţia şomajului va fi mai proastă peste 12 luni (47% media UE), iar 26% cred că situaţia propriului loc de muncă va fi mai proastă într-un an (dublu faţă de media UE).

Pe de altă parte, românii sunt mai optimişti decât media UE în privinţa perspectivelor economice ale UE, 26% estimând că situaţia economică a blocului comunitar va fi mai bună în vara anului viitor (16% media UE).

Românii consideră că principalele probleme cu care se confruntă ţara în acest moment sunt sănătatea (40%), situaţia economică (31%) şi creşterea preţurilor/inflaţia/costul vieţii (28%). Românii văd sănătatea drept principala problemă cu care se confruntă şi UE (31%), la care se adaugă situaţia economică (25%) şi imigraţia (19%).

Nu mai puţin de 54% dintre români au încredere în UE (faţă de 43% media UE), iar 38% sunt înclinaţi să nu aibă încredere (faţă de 48% media UE).

34% dintre români tind să aibă încredere în guvern şi 27% în parlament, proporţii mai mici decât media UE, de 40% şi respectiv 36%. În acelaşi timp, 61% dintre români au tendinţa să nu aibă încredere în guvern şi 66% să nu aibă încredere în parlament.