Românii nu mai au nevoie de oftalmologi! Își pun diagnosticul singuri, de pe Internet

Românii nu mai au nevoie de oftalmologi! Își pun diagnosticul singuri, de pe Internet

Șapte din zece români evită să meargă la un control oftalmologic, fi e din lipsă de timp, fi e din comoditate. Majoritatea se prezintă la cabinetul unui medic mult prea târziu sau când nu se mai poate face nimic. Cu adevărat îngrijorător este faptul că mulți oameni ajung să apeleze la Google atunci când au o problemă medicală. Pentru mulți, internetul a ajuns în ziua de azi un fel de Doctor House care ghicește orice condiție medicală și prescrie sfaturi și tratamente neavenite care ne pun viața în pericol, spun specialiștii.

Medicii au ajuns să lupte cu valul de informații false de pe internet și cu românii care cred că, dacă un sfat luat de pe Google a funcționat la o persoană, va funcționa fără doar și poate și la a doua. Ăsta este, potrivit specialiștilor, unul dintre motivele pentru care pacienții se prezintă din ce în ce mai rar, spre deloc, la control. Prof. Univ. Dr. Monica Pop, manager general al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, ne-a vorbit despre pericolul la care își expun părinții copiii în momentul în care nu îi duc din timp la un control de vedere, dar și ce riscăm atunci când preluăm un sfat de pe internet, de la o persoană neavizată.

„Am avut o pacientă care și-a băgat benzină în ochi”

Unii oameni rămân nevăzători din cauza sfaturilor sau a tratamentelor luate de pe internet. „Alții au și murit. Este o greșeală foarte mare. Știu cazul unei paciente tinere cu cancer, care s-a luat după net și acum are metastaze și în ochi. Ar trebui ca internetul să nu permită niciun fel de imixtiune în probleme medicale, dacă nu vine din partea medicilor autorizați. Sunt tot felul de reclame la medicamente care nu au nicio valoare sau persoane care fac rău prin tot felul de afirmații. Am avut o pacientă în urmă cu trei săptămâni care și-a pus benzină în ochi, timp de doi ani. S-a nenorocit fata, s-a terminat cu ochiul ăla. Am crezut că nu e adevărat. Sunt medic de urgențe oftalmologice, dar nu am crezut vreodată că se poate întâmpla așa ceva. Își punea pansamente cu benzină în fiecare zi pentru că așa i-a zis o vecină că a citit undeva. Din păcate s-a și cancerizat. Și-a pus viața în pericol pentru o prostie pe care a citit-o pe internet. Este ceva de groază. Toată lumea știe medicină și politică. Măcar în politică nu e periculos. Dar în medicină e foarte periculos să asculți sfaturi de la oricine”, a spus Prof. Univ. Dr. Monica Pop.

Părinții nu își duc copiii la control

Primul control al ochilor ar trebui făcut la naștere, dar cel mai important este la vârsta de trei sau maximum patru ani, pentru că, în condițiile în care există un defect de vedere, el se poate recupera exclusiv până la șase ani. „Dacă a trecut de vârsta asta, copilul rămâne cu un handicap vizual definitiv și irecuperabil. Și asta are o foarte mare amprentă asupra vieții ulterioare. Pacienții bolnavi de ambiopatie (n.r. - scădere de vedere, irecuperabilă după vârsta de 6 ani) sunt totalmente asimptomatici. Nimic nu poate să te determine să crezi că acel copil are ceva la un ochi, pentru că așa a descoperit el lumea și viața. Singura posibilitate este un consult oftalmologic”, avertizează dr. Monica Pop. În ziua de azi, mulți vor să devină piloți, șoferi, alții vor în armată sau poliție. Un control oftalmologic amânat poate, însă, curma visele multor copii, care ajung ulterior să le reproșeze părinților rezultatul amânării vizitei la cabinetul medicului. „Sunt părinți care mă sună plângând că la 8 ani copilul lor nu vede bine sau are o vedere proastă la un ochi. Când va fi mare, va dori să facă ceva și nu va putea din cauza faptului că are o vedere proastă la un ochi. Îți ia un minut din viață să mergi cu copilul la un control, la 3, maximum 4 ani, ca să ai măcar doi ani de recuperare. După șase ani s-a terminat. Nu se mai poate recupera nimic niciodată, cu nicio tehnică de pe fața pământului nu se poate recupera așa ceva. Creierul șterge imaginea și rămâne ștearsă definitiv”.

Ne puteți urmări și pe Google News

 Aproape toate bolile oftalmologice se moștenesc

Peste 80% dintre bolile oculare se transmit genetic. Pentru că lista bolilor oftalmologice este foarte mare, medicii insistă asupra efectuării primului control la vârsta de trei ani.

„În oftalmologie este cea mai mare transmitere genetică față de orice. Aproape toate bolile oftalmologice se transmit. Copiii vor avea aceeași boală pe care o au părinții lor. De exemplu, dacă un părinte are o cataractă congenitală, categoric va avea și copilul. Același lucru se întâmplă în cazul glaucomului congenital sau în cancerele intraoculare. Cancerele la nivelul ochilor nu sunt foarte frecvente, dar se moștenesc în proporții covârșitoare. Momentul pro creației trebuie foarte bine ales. Nu mai suntem în Evul Mediu, în care femeia rămâne gravidă când se nimerește. Impactul asupra fătului este foarte mare atunci când sarcina apare după o petrecere în care omul a băut un pahar de bere, un deget de wiskey, o tabletă, o țigară, o viroză, de droguri nici nu mai discutăm. Orice poate să aibă efect negativ și să rezulte o mutație genetică, iar copilul să iasă malformat. Dacă vrei copil, atunci dă-i șansa să fie sănătos. Trebuie ales un moment curat. Din zece sarcini care au apărut, spre exemplu, după o petrecere, doi copii ies malformați. Am un pacient făcut de o familie care are probleme oftalmologice, iar copilul are ambele probleme ale părinților și le reproșează în fiecare zi de ce l-au făcut. Băiatul vede foarte prost și nu se mai poate face nimic. Le reproșează zilnic părinților «De ce m-ați făcut? Să fiu nenorocit? Să nu fiu ca restul?» Nevăzătorii nu ar trebui să aibă copii sau cel puțin ar trebui avertizați că acesta va ieși cu aceeași boală. Probabilitatea este enormă, peste 70%”.

 

Pentru purtătorii de ochelari ar trebui făcute controale mai des

Anumite afecțiuni oftalmologice necesită controale periodice. Spre exemplu, persoanele care poartă ochelari și sunt diagnosticate deja cu o patologie a ochilor trebuie să se prezinte la cabinetul medicului măcar o dată la doi ani. „La miopi, mai frecvent, la șase luni, maximum un an, la hipermetropi o dată la doi ani, iar după vârsta de 40 de ani, o dată pe an, pentru că sunt boli asimptomatice, care se diagnostichează numai de către medicul oftalmolog. Glaucomul, spre exemplu, e o boală foarte gravă, care distruge nervul optic și care nu are simptome. Apare întotdeauna la amândoi ochii, iar omul nu își dă seama, pentru că nu are cum. Vederea dispare ultima. Sunt multe milioane de nevăzători pe glob pentru că au glaucom și nu s-au tratat la timp. Și așa e o boală greu de tratat, care duce la pierderea vederii dacă nu e tratată corespunzător”, a afirmat medicul.

 

Calculatorul nu face rău vederii

„Nu face niciun rău vederii. Dimpotrivă, noi de exemplu, pentru recuperarea vederii dăm copiilor exerciții, să se joace pe calculator. Doar să nu facă dependență psihică de calculator. Asta din punct de vedere psihic, dar oftalmologic nu strică vederea, mai ales dacă se îndeplinesc condițiile. Să își pună din când în când câte o picătură de lacrimi artificiale sau ser fiziologic, dar nici într-un caz altă protecție. Astea sunt lucruri comerciale care nu sunt necesare”, încheie dr. Monica Pop.