Românii mor inutil în spitale. „Avem prea mulţi pacienţi, prea puţine spitale”

Românii mor inutil în spitale. „Avem prea mulţi pacienţi, prea puţine spitale”

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, susţine că în România există "prea mulţi pacienţi, prea puţine spitale", adăugând că, până la construirea unor spitale noi, ar trebui, "în interesul pacienţilor", să fie folosite spitalele care au locuri, dar nu pot fi utilizate din cauza legislaţiei.

"Un pacient din doi moare în spitalele noastre inutil. Avem prea mulţi pacienţi, prea puţine spitale. Ne chinuim să construim spitale regionale şi am reuşit să punem acest mega proiect de infrastructură atât de important pentru pacienţii din România în linie dreaptă. Dar primele spitale vor fi construite în 2027. Tot insist să avem o hartă.

Aceste spitale vor fi construite în Cluj, Iaşi şi Craiova. Ce facem în restul ţării? Trebuie să ne modernizăm spitalele publice pe care le avem. Paradoxal, avem locuri în spitale pe care nu le folosim datorită legislaţiei. Până ne modernizăm spitalele şi construim spitale noi, haideţi să folosim şi spitalele pe care le avem în interesul pacienţilor", a declarat Costache într-o conferință de presă.

Ministrul a menţionat că pacienţii cu infarct sunt trataţi prin programul de acţiuni prioritare "infarct miocardic", care funcţiona pe baza unui ordin din 2018 care merge în paralel cu programul de terapie intensivă.

Ne puteți urmări și pe Google News