Românii mai pot depune cereri pentru ajutoarele de încălzire. Ministerul Muncii a făcut o modificare importantă

Sursa foto: Arhiva EVZ

O formă de ajutor pentru românii nevoiași care nu își mai pot achita facturile la utilități este reprezentată și de Legea Consumatorului Vulnerabil.

Legea oferă pentru perioada noiembrie 2021 - martie 2022, mai multe forme de ajutoare în bani, care reprezintă un fel de subvenție la plata energiei electrice, gazelor naturale sau a lemnelor.

Deși termenul limită de depunere a cererilor era 20 noiembrie 2021, oficialii de la Ministerul Muncii au venit cu precizări suplimentare. Ei bine, cererile pot fi depuse în continuare, și în perioada următoare, cu observația că ajutoarele de încălzire pentru cei în cauză, aferente lunii noiembrie, nu vor mai fi plătite.

Astfel, se vor acorda bani diferite sume de bani, care pot merge de la câteva zeci de lei, până la câteva sute de lei, în funcție de venit, pentru cei aflați în nevoie.

De asemenea, românii vor putea primi ajutor financiar pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum şi pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie.

Ce beneficii aduce această lege

Familiile cu venituri de 1.386 lei/persoană, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure, vor primi ajutoare de până la 800 de lei. Acest ajutor poate urca până la 1.082 de lei, în cazul persoanelor singure.

Cei care vor decide acordarea de ajutoare sunt primarii unităților administrativ teritoriale de pe raza unde solicitantul are domiciliul.

Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de: a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale; b) 500 lei/lună, pentru energie electrică; c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.