Președintele Klaus Iohannis a lansat site-ul de campanie pentru alegerile prezidențiale www.iohannis.ro, iar în secțiunea “România normală”, românii îi pot trimite mesaje în care să spună ce așteptări au de la o Românie “normală”.
La scurt timp de la lansarea platformei “România normală”, președintele Klaus Iohannis a primit deja primele mesaje.
“Într-o Românie normală gluma “Avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită” nu ar trebui să facă sens. Chiar avem o ţară frumoasă și îmi doresc să cred că vom ajunge cândva să ne ridicam la înalţimea ei”, spune Alexandra, în timp ce Cosmin susține că, într-o Românie “normală”, “statul nu ma sperie, statul mă ajută, nu mă încurcă”.
Faptul că migrația este una dintre principalele probleme ale României se vede și în mesajele primite de președintele Iohannis. Astfel, Viorel își dorește să își vadă copiii întorși în România, în condițiile în care acum sunt plecați la muncă în străinătate.
“Copiii mei sunt în Spania. Au plecat ca sezonieri și până la urmă au rămas acolo. Visez la ziua în care mi se vor întoarce copiii acasă. Sper să mai fiu în viaţă”, spune el. Elena spune că vrea să trăiască într-o țară în care copiii săi să își dorească să rămână: “Îmi doresc o țară liniștită. O liniște în care copiii mei să poată lucra, să se poată dezvolta și să nu mai vorbească la fiecare 2-3 luni despre mutatul în altă ţară”.
Pentru Florin, o Românie “normală” este o țară cu PSD aflat în opoziție. “Domnule Președinte, 5 ani aţi fost în defensivă, ne-aţi apărat de porcăriile PSD-ului. Aștept ca în următorii 5 ani să treceţi în ofensivă, să trimiteţi PSD-ul în opoziţie și să construiţi acea Românie normală despre care vorbiţi”, i-a scris el președintelui Iohannis.
Măriuța și Andrei consideră și că mentalitatea noastră trebuie să se schimbe, nu doar clasa politică. “Într-o Românie normală, dimineaţa, la ora 8:00, în metrou, ar trebui să văd oameni cu feţe senine și zâmbitori, nu oameni posomorâţi, apăsaţi de griji și probleme”, spune Măriuța.
La rândul său, Andrei a spus că “o ţară normală trebuie să aibă locuitori normali”. Atunci când majoritatea românilor vor începe să se comporte așa cum descriu ei că ar trebui să fie normalitatea, abia atunci vom avea și conducători normali și o ţară normală sau o Românie normală, așa cum spuneţi în sloganul dvs. de campanie. Până atunci, până nu ne schimbăm cu toţii sau, mai realist, măcar marea majoritate, nu putem spera să avem o Românie normală, ci cel mult câteva insule de normalitate”, a afirmat Andrei.
Alți români au cerințe specifice de la România “normală”, precum metrou în toate marile orașe din România: “De ce în străinătate au reţele de mijloace de transport în comun ultra-moderne, mai ales metrou, iar la noi în România găsim metrou doar în București. Eu vreau sa investim și să avem metrou și la Iași, și la Constanţa, și la Cluj, nu doar în București”.
Și președintele PNL, Ludovic Orban, a explicat, într-o conferință de presă ce înseamnă “România normală”:
“Sunt foarte multe lucruri anormale, care trebuie îndreptate în România și aduse la o stare de normalitate. O țară normală pentru noi înseamnă o țară dezvoltată în care drepturile și libertățile fundamentale sunt respectate, în care instituțiile sunt la dispoziția cetățenilor și nu la dispoziția potentaților, în care legea este lege pentru toți și în care infractorii nu fac legea, ci cetățenii cinstiți fac legea, este o țară în care oamenii de afaceri și investitorii găsesc un partener serios în stat și nicidecum un agresor care să le afecteze afacerile, să le afecteze toate investițiile și toate inițiativele economice. O țară normală este o țară în care justiția este independentă și în care, fiecare cetățean poate să își găsească dreptatea în fața acestei justiții”.